În Armenia, a început executarea unui exercițiu tactic comun ruso-armean

Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat, pe 03.04.2019, că militari aparținând Bazei Militare ruse din Armenia au sosit în poligonul Bagramian, unde vor participa la un exercițiu tactic comun, cu dublă partidă, la nivel batalion, împreună cu subunități ale Forțelor Armate din Armenia.

“După primirea semnalului de alarmare, subunități ale Bazei Militare a Regiunii Militare Sud din Armenia au efectuat un marș de 100 de kilometri în raionul de desfășurare a unui exercițiu tactic comun cu militari din Armenia, în poligonul Bagramian”, se arată în comunicatul de presă.

Pentru creșterea mobilității trupelor, în timpul marșului, pentru tehnica militară grea a subunităților de infanterie moto, tancuri și artilerie, au fost întrebuințate trailere auto.

În cadrul exercițiului tactic, vor fi desfășurate misiuni complexe de cooperare între subunități din diverse categorii de forțe armate și genuri de arme, inclusiv cu întrebuințarea grupurilor aeromobile și de geniu de asalt, de conducere a focului în sistemul de cercetare și asalt. De asemenea, artileriștii vor exersa practica întrebuințării luptei contrabaterie cu adversarul convențional, iar subunitățile de trăgători vor desfășura dueluri ale lunetiștilor.

Sprijinul cu foc din aer și monitorizarea acțiunilor subunităților în timpul manevrelor și distrugerii forțelor și mijloacelor adversarului convențional vor fi asigurate de avioane de vânătoare MiG-29 și avioane de asalt Su-25 ale Aviației Operativ-Tactice și de elicoptere Mi-8MT și Mi-24 ale Aviației Forțelor Terestre, precum și de aparate de zbor fără pilot.

Toate datele vor fi transmise în timp real de pe camerele aparatelor de zbor fără pilot și vor fi afișate pe ecrane în punctul de comandă al conducerii exercițiului, fapt ce va permite evaluarea acțiunilor subunităților din cele două state pe câmpul de luptă.

În total, la exercițiul tactic cu dublă partidă din Transcaucaz, desfășurat sub conducerea comandantului Bazei Militare ruse, colonel Vladimir Elkanov, și a comandantului Grupării de forțe întrunite, general maior Tigran Parvanian, vor participa aproximativ 2.000 de militari și peste 300 de unități de tehnică militară și specială.

Exercițiul va dura până pe 14 aprilie.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Baza Militară 102 este dislocată în garnizoanele Erevan și Ghiumri, având statut de brigadă de infanterie moto întărită. Forțele principale ale bazei sunt reprezentate de trei batalioane de infanterie moto și un batalion de tancuri.

Tehnica de aviație participantă la activități aparține Bazei 3624 Aeriene, care este dislocată pe aerodromul Erebuni din Erevan și se află în subordinea Bazei Militare 102.

În toate cele trei Baze Militare ruse ale Regiunii Militare Sud dislocate în străinătate (Armenia, Abhazia și Osetia de Sud) se desfășoară exerciții tactice cu dublă partidă, la nivel batalion.

Activitățile sunt normale pentru perioada actuală a procesului de instrucție pentru luptă (perioada de instrucție de iarnă).

Sursa: militarynews.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s