Flota rusă din Marea Neagră va monitoriza un exercițiu NATO desfășurat în Bulgaria

Agenția de presă rusă Tass a informat, pe 31.05.2019, citând o sursă din cadrul structurilor de forță, că fregata Smetlivy a Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) a ieșit din Sevastopol și se îndreaptă spre coastele Bulgariei, unde va monitoriza un exercițiu NATO.

“Aseară, fregata Smetlivy a plecat din Sevastopol. Scopul ieșirii navei pe mare este reprezentat de monitorizarea unui exercițiu de apărare antiaeriană al NATO, care va fi executat pe teritoriul și pe litoralul Bulgariei”, a precizat sursa.

La inițiativa NATO, în perioada mai-iunie, pe teritoriile Bulgariei, României, Ungariei, Croației, Sloveniei și Macedoniei de Nord se vor desfășura mai multe exerciții multinaționale și naționale, care sunt legate între ele: Saber Guardian-2019, Shabla-2019, Strike Back-2019 și Swift Response-2019.

Pe teritoriul bulgar, la acestea vor participa aproximativ 6.000 de militari din Bulgaria, SUA, Marea Britanie, Ucraina, Grecia, Macedonia de Nord, Canada și Italia. Scopurile exercițiilor constau în perfecționarea capabilităților operaționale și îmbunătățirea compatibilității dintre subunități.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Exercițiul Saber Guardian-2019 se va desfășura, în perioada 03-24 iunie, pe teritoriile Bulgariei, României și Ungariei. La acesta vor participa peste 8.000 de militari din Albania, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, România, Ungaria și SUA.

Exercițiul Shabla-2019 va fi executat, în perioada 04-14 iunie, în Centrul de instrucție al Apărării Antiaeriene Shabla din Bulgaria. La exercițiu vor participa aproximativ 1.200 de militari bulgari și toate cele trei categorii de forțe armate: Forțele Terestre, Forțele Aeriene și Forțele Navale.

Exercițiul Strike Back-2019 se va desfășura, în perioada 06-20 iunie, în poligonul Novo Selo din Bulgaria. La acesta vor participa militari din Albania, Grecia, Macedonia de Nord și SUA.

Exercițiul Swift Response-2019 va avea loc, în perioada 13-25 iunie, în Bulgaria, Croația și România. La exercițiu vor participa forțe aeropurtate de reacție rapidă cunoscute sub denumirea de Forța de răspuns globală din opt state membre NATO: Canada, Franța, Germania, Italia, Olanda, Spania, Marea Britanie și SUA.

Numărul total de militari participanți la cele patru exerciții va fi de aproximativ 13.500. Aceștia vor proveni din 14 state aliate și partenere, astfel: Albania, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Germania, Marea Britanie, R. Moldova, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Spania, Turcia, Ucraina și SUA.

După cum se poate observa, Bulgaria este statul cheie al acestor exerciții. Două dintre exerciții, Shabla-2019 și Strike Back-2019 sunt exerciții naționale, organizate de Forțele Armate bulgare, iar celelalte două, Saber Guardian-2019 și Swift Response-2019, sunt exerciții multinaționale, dar includ acțiuni pe teritoriul bulgar.

Probabil, acesta este motivul pentru care FRMN va monitoriza zona bulgară a Mării Negre pe timpul exercițiilor. Cu certitudine, pe lângă fregata Smetlivy, acțiunile trupelor NATO vor fi suprvegheate și cu alte mijloace terestre (radare) sau aeriene (avioane) dislocate în Peninsula Crimeea.

Nu este exclus ca, în perioada exercițiilor, în spațiul aerian al Mării Negre să fie executate și misiuni de patrulare ale Aviației cu rază lungă de acțiune (Aviația Strategică).

Sursa: tass.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s