În cadrul Flotei ruse din Marea Baltică, a fost testat un aerodrom mobil

Aviația Flotei ruse din Marea Baltică (FRMB) a testat primul aerodrom mobil, care poate fi instalat, în câteva ore, pe orice suprafață neamenajată. Pista de decolare/aterizare a acestuia poate primi orice elicopter de transport și de luptă din dotarea Forțelor Navale, precum și unele avioane ale Aviației de Front. Un astfel de aerodrom poate reprezenta o alternativeă la portavioane sau portelicoptere. Acesta permite întărirea rapidă și în secret a grupărilor de aviație, pe direcțiile necesare, și extinderea capacității Aviației navale în îndeplinirea misiunilor de luptă.

După cum a declarat pentru Izvestia o sursă din cadrul Ministerului rus al Apărării, aerodromul mobil a fost desfășurat, pentru prima dată, în timpul unui exercițiu tactic de specialitate în Golful Finlandei, pe Insula Gogland. De amenajarea acestuia s-a ocupat o subunitate de geniu. Desfășurarea aerodormului s-a efectuat în câteva ore. Echipajele Aviației Forțelor Terestre au desfășurat antrenamente de decolare și aterizare de pe suprafețele temporare. În baza experiențelor obținute în timpul exploatării experimentale, se va decide dacă astfel de aerodromuri mobile vor fi introduse și în dotarea altor flote și Regiuni Militare.

Pe Insula Gogland, a fost construită infrastructura necesară pentru cinci locuri de aterizare pentru elicopterele de luptă și de transpot. Toate amenajările și mijloacele tehnice au fost livrate cu un singur elicopter de transport Mi-26. Aerodromul temporar a fost gata pentru întrebuințare la câteva ore de la începerea lucrărilor.

Fostul comandant al Armatei 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană, general locotenent Valery Gorbenko consideră că astfel de platforme mobile vor face posibilă utilizarea eficientă a aviației de care dispune FRMB.

“În primul rând, suprafețele vor fi utilizate în calitate de aerodromuri de salt, pentru efectuarea operațiunilor de luptă la distanțe mari de bazele principale. De asemenea, pot fi utilizate, dacă este necesar, pentru dispersarea aeronavelor. În perioada sovietică, s-a acordat multă atenție acestui lucru – atunci a fost vorba atât de aerodromuri principale, cât și de aerodromuri de rezervă. A fost construită o rețea puternică de aerodromuri. Acum această problemă poate fi rezolvată prin mobilitate”, a declarat expertul pentru Izvestia.

Complexul mobil de aviație reprezintă un set complet de structuri și echipamente destinate utilizării pe aerodromurile temporare de către Aviația Tactică. Pista de decolare-aterizare este alcătuită din plăci metalice speciale. Echipamentul este format din facilități mobile de asigurare a zborurilor aviației. Ele dublează complet sistemele obișnuite ale unui aerodrom convențional. Complexul include un punct de comandă și dispecerat, un sistem receptor de navigație prin satelit, o stație meteo, sisteme mobile de iluminat, un complex de alimentare și un punct de întreținere tehnică. De asemenea, pista de decolare-aterizare este echipată cu un sistem special de iluminat.

Complexul asigură dislocarea unei aripi a Aviației Tactice. La capacitate maximă, poate asigura în mod autonom zboruri pentru o escadrilă, care poate efectua continuu operațiuni de luptă, timp de o lună. Astfel de aerodromuri pot îndeplini, simultan, funcții și ca bază de aviație și ca punct de alimentare cu combustibil. Structurile pliabile permit găzduirea confortabilă a personalului, serviciilor tehnice și administrative. Avantajele serioase sunt reprezentate de simplitatea constructivă și costul redus. În plus, un astfel de aerodrom poate fi utilizat nu numai pentru apărare, ci și în interes de afaceri.

“Crearea unor astfel de sisteme mobile este necesară în primul rând pentru unitățile de elicoptere, care sunt acum dislocat masiv în Federația Rusă”, a spus expertul militar Dmitry Boltenkov.

“În orice tip de război, misiunea principală a armatei este de a dispersa aeronavele”, a menționat expertul. În opinia sa, folosind aceste tehnologii, se pot crea zeci de aerodromuri în toată țara, cu rezerve de muniție și combustibil. Astfel se asigură și transferul elicopterelor acolo unde este nevoie.

Sursa: iz.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s