O escadrilă de avioane Su-30SM din sudul Federației Ruse a revenit în locul de dislocare permanentă, după exerciții

Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat, pe 16.08.2019, că o escadrilă de avioane de vânătoare de tip Su-30SM a revenit pe aerodromul de dislocare permanentă din Ținutul Krasnodar, după participarea la exercițiul de comandament și stat major cu dublă partidă.

“În timpul exercițiului, avioanele de vânătoare au fost redislocate pe un aerodrom operativ din Ținutul Stavropol, unde au îndeplinit misiuni de întrebuințare a mijloacelor de distrugere de aviație împotriva țintelor terestre și aeriene, de contracarare a sistemelor de apărare antiaeriană ale adversarului convențional și de ducere a luptei aeriene”, se arată în comunicatul de presă.

Potrivit precizărilor încluse în acesta, pilotții Regiunii Militare Sud au îndeplinit, de asemenea, misiuni privind transportul personalului de zbor și tehnic pe aerodromuri operative, în condiții de asigurare a mascării.

Anterior s-a comunicat că, la exercițiul de amploare de 10 zile participă peste 100 de avioane și elicoptere ale Aviației Operativ-Tactice și a Aviației Forțelor Terestre. Reprezentanții Regiunii Militare Sud au comunicat că, în timpul tragerilor de luptă, vor fi întrebuințate peste 300 de rachete antiaeriene dirijate, aproximativ 3.000 de proiectile de artilerie antiaeriană și aproximativ 100 de rachete de aviație și bombe.

Exercițiul planificat cu dublă partidă se va încheia pe 16 august. La activități au participat efective din marile unități operative și mari unități ale Regiunii Militare Sud dislocate pe un teritoriu din Crimeea la Marea Caspică și din Abhazia în Regiunea Astrakhan.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Este de remarcat faptul că reprezentanții ruși au comunicat foarte puține informații despre exercițiul de conducere a aviației și apărării antiaeriene a Regiunii Militare Sud. De exemplu, nu s-a făcut nicio referire la mijloacele de apărare antiaeriană participante și la acțiunile practice ale acestora din poligoanele Kapustin Yar și Ashuluk. De asemenea, nu au fost comunicate date despre acțiunile aviației dislocate în Crimeea.

În același timp, informațiile transmise conțin o serie de inadvertențe. De exemplu, escadrila de avioane Su-30SM revenită pe aerodromul de dislocare permanentă aparține Regimentului 31 Aviație de Vânătoare – Millerovo din Regiunea Rostov și nu unei unități de aviație din Ținutul Krasnodar.

Probabil, autoritățile ruse au dorit să păstreze o anumită nuanță de secret asupra exercițiului. Acest lucru nu reprezintă o noutate, cunoscându-se și alte cazuri recente, când exerciții de amploare au fost doar anunțate în urma încheierii acestora.

Sursa: militarynews.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s