Serviciul de presă al Regiunii Militare Vest din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat, pe 13.09.2019, că, în timpul unui antrenament de conducere a focului mijloacelor de apărare antiaeriană, militari aparținând subunităților de rachete antiaeriene ale Bazei Militare ruse din Abhazia au distrus aparate de zbor fără pilot ale adversarului convențional.
“Echipajele de luptă ale subunităților de rachete antiaeriene aparținând Bazei Militare ruse din Abhazia a Regiunii Militare Sud au distrus aproximativ 30 de drone de cercetare și atac ale adversarului convențional. Activitățile de instrucție s-au desfășurat, simultan, în trei poligoane situate în zona de litoral și în teren muntos împădurit, respectiv Gudauta, Nagvalou și Tsabal”, se arată în comunicatul de presă.
În cadrul antrenamentului, militarii au desfășurat activități de cercetare, interceptare și escortare a țintelor aeriene, precum și de distrugere ulterioară a acestora, la altitudini de până la doi kilometri.
Rolul dronelor a fost jucat de aparate de zbor fără pilot din dotarea bazei. Distrugerea acestora a fost efectuată cu ajutorul lansărilor electronice de rachete ale mijloacelor de apărare antiaeriană.
Comentariu remnmilitaryblog.com: Antrenamentul a fost executat în cadrul Bazei Militare 7 – Gudauta din Abhazia aparținând Armatei 49 arme întrunite – Stavropol a Regiunii Militare Sud.
În cadrul bazei, pe aerodromul Bombora, se află patru divizioane de rachete antiaeriene. Două dintre acestea sunt dotate cu sisteme de rachete antiaeriene S-300PM, unul cu complexe de rachete antiaeriene Osa și unul cu complexe de rachete antiaeriene Strela-10. De asemenea, în dotarea ultimului divizion se află și lansatoare portabile de rachete antiaeriene Igla.
Probabil, la antrenament au participat subunități din divizioanele dotate cu complexe Osa, Strela-10 și Igla.