Bombardierele strategice rusești de tip Tu-160 au plecat din Africa de Sud

Presa din Africa de Sud a informat că, pe 26.10.2019, la ora 04.00 (ora Moscovei), cele două bombardiere strategice rusești de tip Tu-160 și-au încheiat vizita pa Pretoria și au decolat spre locul de dislocare permanentă din Federația Rusă.

Cu o zi înainte, în cadrul Bazei Aeriene Waterkluf de lângă Pretoria, s-a desfășurat ceremonia oficială de plecare a avioanelor rusești.

Într-un comunicat al Forțelor Naționale de Apărare din Africa de Sud, a fost subliniat caracterul istoric al vizitei avioanelor strategice rusești, care s-au aflat pentru prima dată în această țară.

Bombardierele stregice Tu-160 s-au aflat în Africa de Sud, începând din 23.10.2019, la invitația reprezentanților Forțelor Aeriene ale acestiea, în compunerea unui grup de aviație, care a mai inclus avioane de transport Il-62 și An-124 Ruslan. Vizita grupului Forțelor Aerocsmice ale Federației Ruse a coincis cu desfășurarea la Soci a primului summit din istorie Federația Rusă-Africa.

“Reprezentanții Forțelor Aeriene din cele două țări au avut contacte fructuoase în timpul vizitei din această săptămână, care au avut ca scop consolidarea și cimentarea legăturilor militare dintre cele două țări, în special, între Forțele Aeriene”, se arată în comunicatul de presă al Forțelor Naționale de Apărare din Africa de Sud.

Anterior, Ministerul rus al Apărării a informat că “scopul vizitei constă în dezvoltarea cooperării militare bilaterale și aprofundarea problemelor de interacțiune dintre Forțele Aerocosmice ale Federației Ruse și Forțele Aeriene din Africa de Sud. Evenimentul va contribui la creșterea pregătirii de luptă a personalului navigant din cele două țări”. Potrivit reprezentanților ministerului, “relațiile de prietenie multilaterale dintre Federația Rusă și Africa de Sud sunt construite în spiritul parteneriatului strategic și al înțelegerii reciproce”.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Pentru deplasarea în Africa de Sud, bombardierele strategice rusești au efectuat un zbor de 11.000 de kilometri, care a durat peste 13 ore. În timpul zborului, avioanele au fost realimentate în aer de la un avion-cisternă Il-78.

Traiectul de zbor al avioanelor a inclus apele neutre din Marea Caspică, Marea Arabiei și Oceanul Indian. Probabil, revenirea avioanelor în Federația Rusă se va face pe același traseu.

În perioada 23-24 octombrie, pe litoralul rusesc al Mării Negre, la Soci, s-a desfășurat primul summit Federația Rusă-Africa. Între altele, acest demers a vizat și intensificarea cooperării tehnico-militare dintre Federația Rusă și statele de pe continentul african.

Zborul bombardierelor strategice Tu-160 în Africa de Sud a avut loc în acest context, fiind unul cu caracter demonstrativ.

De regulă, activitățile desfășurate de bombardierele strategice sunt legate de evenimente politice sau politico-militare, pentru a sublinia greutatea acestora.

Sursa: militarynews.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s