Federația Rusă și Turcia sunt foarte aproape de încheierea unui contract pentru livrarea de avioane Su-35

Publicația turcă Daily Sabah a informat, în ediția din 26.10.2019, că Federația Rusă și Turcia sunt foarte aproape de semnarea unui contract pentru livrarea către Forțele Aeriene turcești de avioane de vânătoare rusești Su-35. Potrivit ziarului, care citează surse proprii, ar fi vorba despre un lot de 36 de avioane.

Contractul care va fi încheiat între părți va include și un acord privind producția unor componente ale aeronavelor ruse în întreprinderile turcești, ca una dintre condițiile pentru furnizarea de avioane rusești.

Până în prezent, niciuna dintre părți nu a făcut declarații oficiale în acest sent. Cu toate acestea, în urmă cu câteva zile, șeful Serviciului Federal pentru Cooperare Tehnico-Militară din Federația Rusă, Dmitry Șugaev, a vorbit despre consultările purtate între Federația Rusă și Turcia cu privire la livrările potențiale de avioane de vânătoare rusești Su-35 sau Su-57 către Forțele Aeriene turcești. Acesta și-a exprimat opinia potrivit căreia negocierile concrete pe acest subiect sunt încă departe.

Pe 16 octombrie 2019, președintele turc a declarat, la Baku, că Turcia are opțiuni alternative pentru furnizarea de avioane de vânătoare, în cazul în care SUA vor priva Ankara de avioanele de generația a cincea F-35.

Anterior, Recep Tayyip Erdogan a spus că Turcia este în discuții preliminare cu Federația Rusă cu privire la posibila furnizare a unor avioane de vânătoare Su-57 sau Su-35. Acesta nu a exclus posibilitatea de a achiziționa avioane de vânătoare rusești pentru Forțele Aeriene ale Turciei. Erdogan, însoțit de Putin, a vizitat Salonul Aerian Internațional MAKS-2019 din Zhukovsky, lângă Moscova, unde a acordat o mare atenție acestor avioane de vânătoare.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Evoluția evenimentelor din ultima perioadă arată o deteriorare profundă a relațiilor dintre Turcia și SUA, în paralel cu întărirea celor dintre Turcia și Federația Rusă.

În acest context, este foarte probabil ca, în scurt timp, Turcia să opteze pentru achiziționarea de avioane de vânătoare Su-35 din Federația Rusă.

Decizia încheierii unui contract în acest sens este una profund politică și ar urma după achiziționarea de către Turcia de sisteme rusești de apărare antiaeriană S-400.

Federația Rusă a exportat deja avioanele Su-35 în China, care a achiziționat 24 de aeronave de acest tip.

Avionul rusesc și-a confirmat capabilitățile în timpul operației militare ruse din Siria (2015-2018). Chiar și după încheierea acesteia, avioanele de vânătoare rusești Su-35 continuă să îndeplinească misiuni în cadrul Bazei Aeriene – Hmeimim din Siria.

Sursa: topwar.ru.

Lasă un comentariu