Piloți tineri din sudul Federației Ruse au executat zboruri de antrenament pe avioane Su-24M

Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat că, pe 14.11.2019, ofițeri tineri aparținând unui regiment de aviație au îndeplinit misiuni de instrucție și antrenament, în cadrul pregătirilor pentru zbor desfășurate în Regiunea Volgograd.

Echipaje ale avioanelor de bombardament Su-24M au efectuat cercetarea terenului, în timpul căreia au descoperit o coloană de tehnică militară și un punct de comandă ale adversarului convențional, după care au distrus ținte terestre grupate, ce imitau tehnica blindată ușoară, au executat manevre de ieșire de sub escorta Aviației de Vânătoare și au aterizat pe un aerodrom necunoscut.

Zborurile au fost efectuate la altitudini cuprinse între 200 și 1.000 de metri, la viteze de până la 1.000 de kilometri pe oră. În timpul activităților, au fost executate aproximativ 20 de ieșiri-avion.

La activități a participat întregul personal navigant și tehnic din compunerea regimentului de aviație, precum și specialiștii în asigurare logistică și comunicații.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Zborurile de antrenament au fost efectuate în cadrul Regimentului 11 Aviație Mixtă – Marinovka din cadrul Diviziei 4 Aviație Mixtă – Marinovka a Armatei 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană – Rostov pe Don.

Regimentul dispune de o escadrilă de aviație de cercetare dotată cu avioane Su-24MR și de o escadrilă de aviație de bombardament, în înzestrarea căreia se află avioane Su-24M.

Probabil, ofițerii tineri au absolvit recent instituții de învățământ superior din cadrul Ministerului rus al Apărării.

Sursa: mil.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s