La exercițiul de comandament și stat major la nivel strategic “Caucaz-2020” vor participa militari din 17 state

Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat că, pe 23.11.2019, la Casa Ofițerilor din Rostov pe Don, a fost efectuat bilanțul anului de instrucție 2019, sub conducerea comandantului Trupelor regiunii, general colonel Aleksandr Dvornikov.

Din raportul prezentat de acesta, a rezultat că, în cursul acestui an, au fost efectuate peste 80 de verificări inopinate a nivelului de pregătire pentru luptă a marilor unități și unități militare, conduse inclusiv de comisii ale organelor centrale de conducere militară.

În timpul anului de instrucție, militarii Regiunii Militare Sud au participat la peste 100 de activități de pregătire pentru luptă, cele mai importante dintre acestea fiind exercițiul de comandament și stat major la nivel strategic Centru-2019, condus de șeful Statului Major General și prim-adjunct al ministrului apărării, general de armată Valeri Gherasimov, și exercițiul de comandament și stat major cu dublă partidă, condus de comandantul Trupelor regiunii, general colonel Aleksandr Dvornikov.

În noul an de instrucție, misiunile principale ale Trupelor Regiunii Militare Sud vor consta în organizarea celei de-a 75-a ediții a sărbătoririi Zilei Victoriei în Marele Război Patriotic și participarea la exercițiul de comandament și stat major la nivel strategic Caucaz-2020, la care vor fi prezenți militari din 17 state.

Comentariu remnmilitaryblog.com: În fiecare an de instrucție, în luna septembrie, în cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse, se desfășoară câte un exercițiu de comandament și stat major la nivel strategic, prin rotație, în fiecare din cele patru Regiuni Militare.

Astfel, ultimul exercițiu de acest fel a fost Centru-2019, organizat în Regiunea Militară Centru. Acesta a avut și o componentă navală, care s-a desfășurat în Marea Caspică, în zona de responsabilitate a Regiunii Militare Sud. Anterior, au fost executate manevrele Est-2018, în Regiunea Militară Est, și exercițiul Vest-2017, în Regiunea Militară Vest.

Exercițiul Caucaz-2020, care se va desfășura în Regiunea Militară Sud, va reprezenta cea mai importantă activitate de pregătire pentru luptă planificată în cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse în anul de instrucție 2020.

La ediția anterioară a exercițiului, Caucaz-2016, desfășurată în perioada 05-11 septembrie 2016, au participat aproximativ 12.500 de militari. Pregătirile pentru desfășurarea exercițiului au început încă din perioada de instrucție de iarnă. Acestea au inclus două verificări inopinate de amploare, două antrenamente de comandament și stat major și 12 exerciții speciale ale structurilor de asigurare tehnico-materială. În timpul exercițiului Caucaz-2016, nava mică purtătoare de rachete Grad Sviyajsk a Flotilei din Marea Caspică a lansat o rachetă de croazieră de tip Kalibr, care a distrus un punct de comandă al adversarului convențional, aflat la o distanță de 180 de kilometri. De asemenea, trei bombardiere strategice Tu-95MS, care au decolat de pe aerodromul Engels, au efectuat o misiune de patrulare deasupra Mării Negre.

Faptul că la exercițiul Caucaz-2020 vor participa militari din 17 state arată că Federația Rusă va deschide exercițiile de acest gen către majoritatea statelor partenere. Spre comparație, trebuie menționat faptul că la exercițiul Centru-2019 au participat contingente militare din șapte state (China, India, Pakistan, Kârgâzstan, Kazahstan, Tadjikistan și Uzbekistan).

Surse: mil.ru, tass.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s