Un avion rusesc de cercetare radioelectronică de tip Tu-214R a fost deplasat în Siria

Sursa rusească lenta.ru a informat, pe 26.01.2020, citând Al-Masdar News, că un avion de cercetare radiolectronică Tu-214R al Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse a fost dislocat în Siria.

“Cel mai performant avion de cercetare al Federației Ruse din compunerea Aviației Speciale a Forțelor Aerocosmice a decolat de pe aerodromul Cikhalovsky și se îndreaptă, probabil, spre Baza Aeriană – Hmeimim din Siria, prin spațiul aerian al Turciei”, a scris pe Twitter observatorul și fotograful Yoruk Isik, atașând o hartă cu traiectul de zbor al avionului cu numărul de înregistrare RF-64514.

Avionul de cercetare radioelectronică cu acest număr de înregistrare a mai fost în Siria. În luna februarie 2016, acesta a aterizat la Baza Aeriană – Hmeimim și a rămas în Siria două săptămâni. În vara aceluiași an, a fost semnalat din nou pe teritoriul sirian.

Ulterior, cotidianul rus Izvestia a informat, citând o sursă din cadrul Ministerului rus al Apărării, că, în urma testelor efectuate în Siria, militarii au declarat avionul complet operațional.

În compunerea Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse se află două avioane de cercetare radioelectronică de tip Tu-214R. Aeronavele au fost construite la comanda unității militare 45807, care este Statul Major din Moscova al GRU.

Potrivit surselor deschise, aeronava este dotată cu diverse mijloace de cercetare radiotehnică, precum și cu un georadar, care permite descoperirea obiectivelor ascunse sub pământ sau mascate.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Avioanele de cercetare radioelectronică Tu-214R sunt destinate să înlocuiască avioanele de tip Il-20 și Il-20M.

Contractul pentru primele două avioane de acest tip a fost încheiat în anul 2002. Primul zbor al noului avion a fost efectuat pe 24 decembrie 2009. Începând din anul 2012, primul avion a fost trecut în exploatare experimentală. Pe 30 iunie 2016, Ministerul rus al Apărării a încheiat un nou contract, pentru construirea celui de-al treilea avion de tip Tu-214R.

Primul avion are numărul de înregistrare RF-64511 (număr de uzină 42305011, număr de serie 511), iar cel de-al doilea numărul de înregistrare RF-64514 (număr de uzină 42305014, număr de serie 514).

Sursa: lenta.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s