Desantul aerian tactic al FRMN a distrus adversarul convențional într-un poligon din Crimeea

Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat că, pe 29.01.2020, în poligonul Opuk din Crimeea, a fost executat un exercițiu cu subunități ale corpului de armată al Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN).

Potrivit planului exercițiului, un grup de cercetare-diversiune al adversarului convențional a pătruns în raionul depozitelor de asigurare tehnico-materială, în scopul executării unei diversiuni în obiectivele militare.

După ce a primit datele de cercetare despre adversar, o subunitate a desantului aerian tactic a fost deplasată cu ajutorul elicopterelor în raionul indicat, pentru blocarea și distrugerea diversioniștilor.

În urma debarcării și descoperirii adversarului convențional, militarii au atacat grupul de diversioniști, după care a curățat ascunzătorile de arme și muniții identificate.

Pe timpul executării exercițiului, subunitățile desantului aerian tactic au desfășurat activități de organizare a desfășurării posturilor de observare, de căutare și ducere a acțiunilor de luptă împotriva grupurilor de cercetare-diversiune, de dirijare a artileriei și aviației în scopul distrugerii adversarului convențional, cu întrebuințarea complexului de cercetare, conducere și comunicații Strelets, precum și de acordare a ajutorului medical pentru militarii răniți în timpul acțiunilor de luptă.

Subunitățile desantului aerian tactic sunt destinate pentru transportul operativ și secret, în diverse moduri, în raionul indicat.

Particularitățile unor astfel de subunități constau în capacitatea acestora de a se deplasa de-a lungul frontului și în profunzimea lui cu ajutorul elicopterelor de transport și multirol, cu sprijinul cu foc al Aviației Forțelor Terestre.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Probabil desantul aerian tactic aparține Brigăzii 126 Apărare de Coastă – Perevalnoe din cadrul Corpului 22 Armată – Simferopol al FRMN.

Forțele principale ale brigăzii sunt reprezentate de două batalioane de infanterie moto, un batalion de tancuri și un batalion de infanterie marină.

Elicopterele întrebuințate pentru transportul și sprijinul aerian al desantului aparțin Regimentului 39 Elicoptere – Dzhankoy al Diviziei 27 Aviație Mixtă – Belbek din cadrul Armatei 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană – Rostov pe Don.

Sursa: mil.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s