Două bombardiere rusești cu rază lungă de acțiune Tu-22M3 au executat un zbor planificat deasupra Mării Negre

Departamentul pentru informare și comunicații în masă din cadrul Ministerului rus al Apărării a anunțat că, pe 19.02.2020, două bombardiere cu rază lungă de acțiune Tu-22M3 au executat un zbor planificat în spațiul aerian situat deasupra apelor neutre din acvatoriul Mării Negre.

În timpul zborului, echipajele au parcurs aproximativ 4.500 de kilometri și s-au aflat în aer peste cinci ore.

Pe traiectul de zbor, avioanele Aviației cu rază lungă de acțiune au fost escortate de avioane de vânătoare ale Regiunii Militare Sud.

Piloții Aviației cu rază lungă de acțiune efectuează în mod regulat zboruri deasupra apelor neutre din Oceanul Arctic, Oceanul Atlantic, Marea Neagră, Marea Baltică și Oceanul Pacific.

Toate zborurile avioanelor din cadrul Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse sunt executate în strictă conformitate cu normele internaționale de întrebuințare a spațiului aerian.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Bombardierele cu rază lungă de acțiune Tu-22M3 aparțin Regimentului 52 Aviație de Bombardament – Shaikovka (Regiunea Kaluga) din cadrul Diviziei 22 Aviație de Bombardament – Engels a Aviației cu rază lungă de acțiune (Aviația Strategică).

Probabil, la ieșirea deasupra Mării Negre, acestea au fost preluate pentru escortă de avioane de vânătoare Su-27 și eventual Su-30M2 aparținând Regimentului 3 Aviație de Vânătoare – Krymsk al Diviziei 1 Aviație Mixtă – Krymsk din cadrul Armatei 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană – Rostov pe Don a Regiunii Militare Sud.

O misiune în condiții similare (două bombardiere Tu-22M3, zbor de 4.500 de kilometri și durată peste cinci ore), a fost executată pe 14 martie 2019.

Din materialele video apărute atunci pe Internet a rezultat faptul că unul dintre bombardiere a fost avionul cu numărul de bord 29 roșu. În imagini, acesta a apărut însoțit de un avion de vânătoare de tip Su-27, cu numărul de bord 73 roșu.

Potrivit site-ului rg.ru, la misiune au participat și avioane de vânătoare-bombardament Su-34.

În ultimii ani, frecvența zborurilor efectuate deasupra Mării Negre cu avioane ale Aviației cu rază lungă de acțiune a fost redusă în mod semnificativ. Probabil, acest lucru reprezintă o consecință a întăririi grupării de trupe din sudul Federației Ruse și în special a celei din Crimeea. Acestea dispun de mijloacele necesare pentru a asigura controlul în spațiul maritim și aerian din regiune.

Surse: mil.ru, tass.ru, ria.ru, iz.ru, tvzvezda.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s