Grupul de asigurare informațională al Trupelor de Desant Aerian din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat că, pe 29.02.2020, în poligonul Raevsky din Ținutul Krasnodar, s-a încheiat desfășurarea unui exercițiu tactic cu trageri de luptă executat cu participarea unor subunități de desant-asalt aparținând regimentului din Novorossiysk al marii unități de desant-asalt.
După primirea semnalului de alertare și trecere la un nivel superior de pregătire pentru luptă, desantiștii au executat un marș cu tehnica din dotare în raionul de desfășurare a activităților de pregătire pentru luptă.
Ocupând un aliniament avantajos, subunitățile au trecut la ofensivă, cu sprijinul unei baterii de artilerie 2S9 Nona, desfășurând activități de distrugere a adversarului convențional cu armamentul din dotarea mașinilor de luptă ale desantului de tip BMD-2, cu armamentul individual și cu cel din dotarea lunetiștilor.
În timpul exercițiului, o atenție deosebită a fost acordată cooperării dintre subunități, precum și ducerii luptei ofensive în munți.
La încheierea exercițiului tactic a fost efectuat bilanțul activităților, a fost curățată tehnica și a fost introdusă în locurile de păstrare.
În total, la exercițiu au participat 300 de militari și 30 de unități de tehnică de luptă și specială.
Comentariu remnmilitaryblog.com: La exercițiul tactic cu trageri de luptă au participat subunități aparținând Regimentului 108 Desant-Asalt – Novorossiysk din cadrul Diviziei 7 Desant-Asalt – Novorossiysk.
Probabil, exercițiul s-a desfășurat în formatul cu dublă partidă, la nivelul eșalonului companie.