Al doilea prototip al bombardierului rusesc profund modernizat Tu-22M3M a efectuat primul zbor

Agenția de presă rusă Tass a informat, pe 20.03.2020, citând o sursă din cadrul Complexului Militar Indstrial, că al doilea prototip al bombardierului profund modernizat de tip Tu-22M3M a efectuat primul zbor.

Potrivit declarațiilor sursei, zborul a fost efectuat de pe aerodromul Întreprinderii de Aviație din Kazan.

Serviciul de presă al companiei Tupolev (parte a Corporației Întrunite Constructoare de Avioane sub conducerea corporației de stat Rostekh) a confirmat zborul și a precizat că acesta a avut ca scop evaluarea caracteristicilor de decolare și aterizare ale avionului și verificarea funcționării sistemului de informații și conducere al acestuia.

Reprezentanții Serviciului de presă a anunțat că, în perioada următoare, compania Tupolev va începe testele de zbor cu avioanele Tu-22M3M.

Primul prototip al avionului Tu-22M3M a efectuat primul zbor pe 28 decembrie 2018. După cum a declarat pentru agenția Tass o altă sursă din cadrul Complexului Militar Indstrial, până la sfârșitul lunii octombrie 2019, avionul a efectuat 18 zboruri.

Comentariu remnmilitaryblog.com: În prezent, în dotarea Aviației cu rază lungă de acțiune (Aviația Strategică) din cadrul Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse se află 62 de avioane de tip Tu-22M3, din care aproximativ 40 în serviciul de luptă. Avioanele sunt dislocate, în principal, la regimentele de aviație de pe aerodromurile Shaikhovka (Regiunea Kaluga), Belaya (Regiunea Irkutsk) și Olenia (Regiunea Murmansk).

Se estimează că dintre acestea vor fi modernizate cel puțin 30 de avioane la versiunea Tu-22M3M.

În urma modernizării, va fi crescută atât raza de acțiune a avionului, cât și a rachetelor din dotarea acestuia, fapt ce va permite aeronavei să execute lovituri de la distanță mare, fără să intre în raza de acțiune a mijloacelor de apărare antiaeriană.

Sursa: tass.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s