Avioane Su-25SM3 din sudul Federației Ruse au distrus mijloace de apărare antiaeriană ale adversarului

Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a anunțat că, pe 26.03.2020, în timpul unor activități planificate de pregătire tactică de zbor, echipaje ale avioanelor de asalt Su-25SM3 aparținând regimentului de aviație din zona Kuban au executat atacuri, pe timp de noapte, asupra obiectivelor de apărare antiaeriană ale adversarului convențional, în compunerea patrulelor și escadrilei.

În timpul îndeplinirii misiunilor tactice de zbor, piloții au exersat metode de depășire, în secret, a apărării antiaeriene a adversarului convențional, în teren muntos, și de executare a unor atacuri inopinate asupra țintelor, cu utilizarea posibilităților complexului de navigație și ochire SOLT-25.

Avioanele de asalt au distrus țintele cu rachete de aviație dirijate și nedirijate, evoluând la altitudini extrem de mici, în afara zonei de descoperire a apărării antiaeriene.

Echipajele au exersat, de asemenea, aterizările în celule și au îndeplinit elemente complexe de pilotaj în grup.

În total, în timpul perioadei de instrucție de iarnă, piloții avioanelor Su-25SM3 ale Regiunii Militare Sud au efectuat peste 2.200 de zboruri, cu întrebuințarea practică a armamentelor din dotare.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Avioanele de asalt Su-25SM3 aparțin Regimentului 960 Aviație de Asalt – Primorsko-Akhtarsk din cadrul Diviziei 4 Aviație Mixtă – Marinovka a Armatei 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană – Rostov pe Don.

În compunerea regimentului se află o escadrilă de aviație de asalt dotată cu 12 avioane de tip Su-25SM3, care au fost primite în înzestrare în perioada 2018-2019. A doua escadrilă a regimentului are în dotare avioane de asalt de tip Su-25SM.

Pe site-ul Ministerului rus al Apărării au fost publicate mai multe fotografii de la activitățile tactice de zbor, în care au fost identificate avioanele cu numerele de bord 02, 08, 32, 41 și 51 roșii.

În Regiunea Militară Sud se mai află ale 15 avioane de asalt de tip Su-25SM3, în organica Regimentului 368 Aviație de Asalt – Budennovsk din cadrul Diviziei 1 Aviație Mixtă – Krymsk a Armatei 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană – Rostov pe Don. Pe 18.02.2020, în dotarea regimentului au fost introduse trei avioane modernizate de asalt Su-25SM3, în timp ce, anterior, regimentul dispunea de o escadrilă de avioane de acest tip, formată din 12 aeronave.

Sursa: mil.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s