Federația Rusă dezvoltă proiectul PAK-DP (complexul de aviație de perspectivă de interceptare la distanță)

Federația Rusă acordă o atenție specială proiectelor de dezvolatre a avioanelor de vânătoare de generația a cincea. Astfel, în prezent, este dezvoltat proiectul avionului MiG-41, o aeronavă de vânătoare-interceptare, care este destinată să înlocuiască avioanele MiG-31, aflate în exploatare încă din anul 1981.

Programul PAK-DP (complexul de aviație de perspectivă de interceptare la distanță) este realizat de compania de aviație MiG. Misiunea acesteia constă în dezvoltarea unui avion de interceptare, care să fie capabil să protejeze frontierele aeriane ale Federației Ruse, în orice condiții, inclusiv în extremitățile arctice, precum și în cosmosul apropiat.

Desigur, însăși faptul că Federația Rusă dispune de un program de creare a unei astfel de aeronave reprezintă un factor alarmant pentru un potențial adversar. De exemplu, experții americani ai revistei Military Watch consideră că MiG-41 va combina cele mai noi tehnologii cu menținerea avantajelor actuale ale avioanelor sovietice MiG-25 și MiG-31.

Astfel, MiG-41 va prelua de la avionul MiG-25 posibilitățile de a lucra la viteze maxime. Dacă MiG-25 poate să zboare la viteze de peste 3 Mach, atunci MiG-41, după cum au confirmat reprezentanții societății RSK MiG, va zbura cu viteze de 4-4,3 Mach.

Un alt avantaj pe care îl deține avionul MiG-25 este reprezentat de capacitatea sa de a urca la înălțimi de aproximativ 30 de kilometri, ceea ce face ca aeronava să nu poată fi atinsă de majoritatea sistemelor de rachete antiaeriene. Capacitatea de a zbura la altitudini extrem de mari va fi menținută și la avionul MiG-41. Dezvoltatorii îi vor oferi aeronavei caracteristici, care îi vor permite să acționeze chiar și în cosmosul apropiat. Caracteristicile distinctive ale ale avionului MiG-31, care nu diferă ca viteză și altitudine de zbor de MiG-25, sunt reprezentate de armele și senzorii foarte puternici. Drept urmare, MiG-31 poate distruge nu numai aeronavele adversarului, ci și rachetele de croazieră.

Ținând cont de progresul tehnologic, avionul MiG-41 va primi nu numai senzori, ci și muniții mai puternice. Astfel, noile avioane de vânătoare vor primi rachete aer-aer cu rază de acțiune ultra-lungă, cu focoase multiple. Ar putea fi vorba, de asemenea, despre dotarea avionului MiG-41 cu racheta de aviație de perspectivă K-77M Gadiuka.

Pe lângă avioane și rachete de croazieră, MiG-41 va putea să distrugă și sateliții unui potențial adversar, aflați în cosmosul apropiat. O caracteristică distinctivă a avionului MiG-41 va consta într-o expunere mai mică pentru radare, în comparație cu predecesorii săi.

Astfel, avantajele unice ale avionului MiG-41 vor consta în viteza supersonică, altitudinea de zbor ultra-înaltă, expunerea redusă, sensibilitatea senzorilor, armele moderne, inclusiv rachetele ultra-lungi.

În plus, se știe că, pe lângă versiunea pilotată a MiG-41, se discută și posibilitatea dezvoltării unei modificări fără pilot, care va elimina riscurile decesului piloților în timpul unei misiuni de luptă.

Dacă vorbim despre calendarul estimat al finalizării proiectului, acest lucru se va întâmpla nu mai devreme de mijlocul anilor 2020, dar cel mai probabil în a doua jumătate a deceniului. Principala condiție pentru succesul implementării proiectului va fi reprezentată de asigurarea surselor de finanțare, care, de multe ori, devine principala „durere de cap” în punerea în practică a celor mai interesante idei ale proiectanților autohtoni de aeronave.

Sursa: topwar.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s