În timpul conflictului sirian, trupele rusești au dezvoltat tactici noi de ducere a acțiunilor de luptă

Forțele Armate ale Federației Ruse trec printr-o transformare profundă, fiind supuse unui proces de modernizare etapizat. Aceste schimbări se reflectă, printre altele, și în tacticile de ducerii luptei, deoarece armata rusă beneficiază de teritoriul sirian pentru exersarea acestora.

Publicația poloneză Defence 24 a atras atenția asupra unei serii de tactici noi, care sunt întrebuințate de militarii din Federația Rusă.

Astfel, se observă că valoarea artileriei utilizate pentru efectuarea loviturilor de precizie a crescut în mod semnificativ. Efectul întrebuințării sale a crescut datorită apariției de noi produse, modernizării modelelor vechi și introducerii pe scară largă a unui sistem automatizat de comandă și conducere a focului.

Odată cu aceasta, au început să fie practicate tactici de susținere a unităților la sol cu ​​focul executat cu armele de pe tanc. Drept urmare, tancurile, capabile să tragă la o distanță de până la 12 kilometri, au început să fie folosite ca artilerie mobilă. Așadar, proiectilul OF-128, creat în cadrul Centrului de dezvoltare Telnik, distruge o suprafață de 41 de metri pătrați.

După ce au acumulat experiență în luptă în campania cecenă, tancurile rusești și-au extins arsenalul de tehnici cu așa-numitul „carusel”. Acesta presupune schimbarea permanentă a tancului în poziția de foc. În timp ce unul dintre tancuri execută foc, un altul se pregătește să-i ia locul. Densitatea mare de foc creată în acest fel este capabilă să inducă în eroare adversarul cu privire la număr real de tancuri ale forțelor opuse. În același timp, sistemele de rachete antiaeriene ZSU-24-2 sau Tunguska, sunt folosite pentru acoperirea tancurilor care participă la carusel.

O altă tactică nouă, potrivit Defence 24, este „zidul sirian”, care combină focul masiv și manevra activă. Tancurile sau alte mașini de luptă se mișcă una după alta, la distanțe cuprinse între 20 și 100 de metri, tragând spre un anumit sector. În același timp, este important să se asigure acoperirea echipamentelor din flancuri împotriva armelor antitanc. Această tehnică permite spargerea eficientă a apărării adversarului în mai multe locuri și pătrunderea în adâncimea pozițiilor acestuia.

A fost dezvoltată și o tehnică în care tancul să tragă din două poziții – de bază și de rezervă. Pe fiecare dintre acestea, tancul nu rămâne mai mult de 3-5 secunde. Scopul principal al acestei tehnici constă în provocarea adversarului să deschidă focul, ceea ce permite identificarea punctelor de tragere ale acestuia și estimarea puterii forțelor sale.

Potrivit publicației poloneze, inovațiile tactice enumerate mai sus sunt dovezi că „armata rusă se pregătește pentru o manieră dinamică de ducere a luptei”.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Caruselul tancurilor și zidul sirian pot fi vizualizate într-un material video prezentat la adresa:

https://www.youtube.com/watch?time_continue=1&v=Iz_-_8-fF3k&feature=emb_logo.

Federația Rusă s-a implicat în conflictul din Siria vizând, deopotrivă, o serie de obiective politice și militare. În ceea ce privește partea militară, partea rusă a avut în vedere, pe lângă dezvoltarea unor tactici noi de ducere a luptei prezentată mai sus, și alte obiective, între care pot fi enumerate:

– testarea unor categorii noi de armamente și tehnică militară;

– verificarea, în condiții reale, a unor arme și muniții, care, deși se află de mai mult timp în dotare, nu au fost folosite în luptă;

– consumul stocurilor de muniții aflate în apropierea datei de retragere din înzestrare și înlocuirea acestora cu altele noi;

– pregătirea personalului pentru participarea la conflictele militare moderne;

– rotirea efectivelor, în scopul obținerii de experiență pentru cât mai mulți militari.

Trebuie precizat și faptul că, pentru partea rusă, costurile campaniei siriene nu au fost exagerate. O parte dintre acestea au fost suportate sau urmează să fie recuperate de la partea siriană. De asemenea, în cadrul operației siriene au fost folosite o serie de mijloace care oricum ar fi fost consumate pentru instrucție.

Sursa: topwar.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s