Ucraina și NATO au convenit să consolideze prezența forțelor și mijloacelor în Regiunea Mării Negre

În cadrul unei convorbiri telefonice purtate pe 09.07.2020, ministrul apărării din Ucraina, Andrei Taran, și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, au convenit să consolideze prezența forțelor și mijloacelor pe uscat, pe mare și în spațiul aerian al Regiunii Mării Negre, prin creșterea patrulărilor aeriene și intensificarea prezenței navelor statelor membre ale alianței.

Într-un comunicat postat pe site-ul Ministerului ucrainean al Apărării, se menționează că “accentul convorbiri dintre Taran și Stoltenberg a fost pus pe schimbul de opinii privind situația de securitate din estul Ucrainei și din acvatoriul Mării Negre”. Interlocutorii au convenit că situația de securitate din Marea Neagră continuă să se dezvolte în legătură cu faptul că Federația Rusă își întărește prezența militară și schimbă echilibrul de forțe.

Ministrul ucrainean al apărării și-a exprimat interesul pentru realizarea unui schimb de informații despre situația din această regiune și a invitat statele membre NATO să participe la exercițiul strategic planificat în această toamnă în sudul Ucrainei.

De asemenea, Taran l-a invitat pe secretarul general al NATO să efectueze o vizită oficială în Ucraina.

Ministrul ucrainean al apărării a subliniat ireversibilitatea cursului strategic al statului în vederea dobândirii calității de membru cu drepturi depline al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord. El și-a exprimat recunoștința pentru poziția fermă a NATO “cu privire la anexarea ilegală a Crimeii și la agresiunea armată a Federației Ruse în estul Ucrainei”, precum și la decizia recentă a Consiliului Atlanticului de Nord de a recunoaște Ucraina ca partener de oportunitate sporită (Enhanced Opportunity Partner – EOP).

“Andrei Taran a subliniat că noul statut al Ucrainei va extinde oportunitatea dialogului și a cooperării reciproc avantajoase cu aliații, inclusiv schimbul de informații, obținerea de noi posturi pentru Forțele Armate ale Ucrainei la sediul structurii de comandă militară a alianței, acces mai larg la programe și exerciții de compatibilitate, inclusiv în temeiul Articolului 5 al Tratatului Atlanticului de Nord, care este deschis numai statelor membre și participanților la acest program”, au precizat reprezentanții Ministerului ucrainean al Apărării.

Șeful departamentului militar a menționat că, pentru a utiliza eficient dialogul strategic cu aliații, Ucraina trebuie să restabilească întrunirile periodice ale Comisiei Ucraina-NATO la nivel ministerial. De asemenea, Taran a dat asigurări că Ucraina, ca partener de încredere al NATO, va continua să ofere forțe și resurse pentru operațiunile de gestionare a crizelor conduse de NATO și Forța de Răspuns a NATO.

Discuția dintre ministrul ucrainean al apărării și secretarul general al NATO a avut loc cu ocazia celei de-a 23-a aniversări a Chartei privind parteneriatul special dintre NATO și Ucraina (semnată la Madrid pe 09.07.1997).

Comentariu remnmilitaryblog.com: Deși a fost convenită verbal între reprezentanții celor două părți, o intensificare a cooperării în Regiunea Mării Negre va fi greu de realizat, în principal din cauza faptului că Ucraina nu dispune nici de forțele și mijloacele și nici de resursele necesare unui astfel de demers. În plus, creșterea prezenței militare în zonă ar determina un răspuns adecvat din partea Federației Ruse, cu care, se pare, că NATO intenționează să reia dialogul.

În ceea ce privește exercițiul strategic anunțat de ministrul ucrainean al apărării pentru toamna acestui an, probabil că acesta a fost planificat pentru luna septembrie, când în Regiunea Militară Sud din Federația Rusă se va desfășura exercițiul de comandament și stat major la nivel strategic Caucaz-2020. Este posibil ca partea ucraineană să vizeze trecerea Forțelor Armate la un nivel sporit de vigilență, din cauza temerilor exprimate anterior de anumiți lideri ucraineni privind o posibilă invazie rusă în timpul manevrelor din toamna acestui an.

Sursa: militarynews.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s