Secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a informat că șeful statului și-a amânat vizita de lucru pe care trebuia să o efectueze în Crimeea pe 16.07.2020 pentru a participa la ceremonia de începere a construirii unor nave de luptă și va conduce, la Moscova, prima consfătuire pe teme bugetare.
“Astăzi a fost efectuată o modificare în programul de lucru al președintelui. Vizita anunțată anterior în Crimeea și participarea la ceremonia de începere a construirii unor nave de luptă au fost amânate pentru luni”, a spus Peskov, în cadrul unei conferințe de presă.
Potrivit precizărilor acestuia, Vladimir Putin va lucra joi la Novo-Ogarevo și va da startul procesului bugetar, așa cum se întâmplă, în mod tradițional, în fiecare vară.
“Președintele a decis să convoace astăzi prima ședință de evaluare cu privire la procesul bugetar care urmează”, a concluzionat Peskov.