Federația Rusă a simulat lansarea de rachete de croazieră de tip Kalibr în Marea Neagră

Șeful Departamentului asigurare informațională din cadrul Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN), căpitan rang II Aleksei Rulev, a anunțat, pe 16.08.2020, că nava mică purtătoare de rachete Ingushetia a desfășurat exerciții în Marea Neagră, care au inclus trageri de artilerie și lansări electronice de rachete de croazieră de tip Kalibr.

“În conformitate cu Planul de pregătire pentru luptă, echipajul navei mici purtătoare de rachete Ingushetia a FRMN a desfășurat un complex de exerciții navale în acvatoriul Mării Negre”, a declarat Rulev, citat de agenția de presă Interfax.

Potrivit precizărilor sale, în timpul exercițiului, militarii din posturile de apărare antiaeriană de pe navă au întrebuințat armamentul de artilerie antiaeriană pentru respingerea unui atac cu rachete, executat de la bordul unei nave de luptă a adversarului.

“Ulterior, în baza datelor despre țintă primite de la echipamentele proprii de supraveghere și de la vehicule aeriene fără pilot, echipajele unității de luptă de rachete și artilerie ale navei au executat lansări electronice de rachete pentru efectuarea unui atac de răspuns, cu întrebuințarea complexului de rachete Kalibr-NK”, a spus Rulev.

Acesta a menționat că echipajul navei a executat, de asemenea, trageri de artilerie asupra unor ținte navale și aeriene și a efectuat lansări practice de grenade, pentru distrugerea grupurilor de diversiune subacvatice.

Complexul universal de rachete Kalibr-NK reprezintă un armament de rachete de mare precizie, cu rază lungă de acțiune, destinat pentru distrugerea țintelor navale și de coastă.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Nava mică purtătoare de rachete Ingushetia, Proiect 21631, aparține Brigăzii 41 Vedete Purtătoare de Rachete – Sevastopol din cadrul Bazei Navale Crimeea – Sevastopol a FRMN. În compunerea brigăzii se mai află alte două nave de acest tip, respectiv Vyshny Volochek și Orekhovo Zuevo. Cele trei platforme purtătoare de rachete de croazieră de tip Kalibr au fost introduse în dotarea FRMN în perioada 2018-2019. Acestea dispun de instalații de lansare universale 3S14, cu opt celule, care pot întrebuința rachete de tip Kalibr și Onyks. În perspectivă, navele vor putea folosi și noile rachete hipersonice Zircon.

Ținând cont de faptul că activitățile de pregătire pentru luptă ale navei au fost individuale, este posibil ca acestea să facă parte dintr-un proces de pregătire a navei în vederea deplasării în Marea Mediterană, pentru îndeplinirea de misiuni în cadrul Grupării navale operative a Forțelor Navale ale Federației Ruse.

Nava mică purtătoare de rachete Ingushetia, care a fost introdusă în dotarea FRMN pe 28.12.2019, nu a ieșit până în prezent din Marea Neagră.

Federația Rusă dispune în estul Mării Mediterane și în portul sirian Tartus de o escadră formată din aproximativ 15 nave de luptă și auxiliare. În baza unui ordin al președintelui rus, Vladimir Putin, din compunerea acesteia trebuie să facă parte, permanent, cel puțin o platformă purtătoare de rachete de croazieră Kalibr. În ultimii ani, gruparea rusă a inclus cel puțin trei sau patru platforme de acest tip, între care două submarine diesel-electrice Proiect 636.3.

Sursa: militarynews.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s