Analiză remnmilitaryblog.com
Surse rusești și ucrainene au postat pe Twitter, pe 05.09.2020, o informație potrivit căreia președintele rus, Vladimir Putin, va ordona desfășurarea unei noi verificări inopinate a nivelului de pregătire al trupelor din Regiunile Militare Sud și Vest, înaintea începerii exercițiului de comandament și stat major la nivel strategic Caucaz-2020.
Potrivit acestora, verificarea ar urma să înceapă luni, 06 septembrie, sau în zilele următoare.
De asemenea, informația include anunțarea, pentru prima dată, a perioadei exacte de desfășurare a exercițiului Caucaz-2020, care nu a fost precizată până în prezent de reprezentanții ruși. Este vorba despre perioada 21-26 septembrie.
Datele prezentate pe Twitter de diverși utilizatori au un grad de credibilitate ridicat, ținând cont de faptul că există și alte precedente în acest sens. Verificări de acest gen au mai fost desfășurate în Federația Rusă înaintea începerii unor exerciții la nivel strategic. Practic, verificările se constituie într-o etapă pregătitoare a manevrelor planificate în cadrul exercițiilor.
Cea mai importantă verificare inopinată a nivelului de pregătire a trupelor din anul de instrucție 2020 s-a desfășurat în perioada 17-21 iulie. La aceasta au participat structuri aparținând Regiunilor Militare Sud și Vest, Trupelor de Desant Aerian, precum și Infanteria Marină de la cele patru flote și Flotila din Marea Caspică.
Sursa: twitter.com.