Forțele Aerocosmice ale Federației Ruse desfășoară operațiuni de amploare în Provincia Idlib din nordul Siriei

foto 1

Potrivit unor postări de pe rețelele de socializare, Forțele Aerocosmice ale Federației Ruse au declanșat noi operațiuni de luptă în Siria. Bombardiere rusești au executat atacuri aeriene asupra pozițiilor militanților sirieni din Provincia Idlib. La acțiuni participă avioane de bombardament de tip Su-34 și Su-24, care sunt sprijinite în aer de avioane de vânătoare Su-35S.

Faza cea mai importă a operațiunilor se desfășoară la vest de centrul administrativ al Provinciei Idlib, localitatea cu același nume. În timpul acesteia, au fost distruse mai multe fortificații și depozite ale militanților din raionul localității Arshani al-Faukani.

foto 2

La incursiunile aeriene au participat cel puțin șapte avioane, care au executat aproximativ 30 de atacuri aeriene. Unul dintre acestea a vizat dealurile împădurite situate la nord-vest de orașul Idlib. Anterior, datele de cercetare au indicat prezența în regiune a unor ascunzători de arme și muniții, care se aflau sub controlul grupurilor înarmate ilegale.

Potrivit unor martori oculari, atacurile aeriene asupra infrastructurii grupărilor teroriste continuă în zona așezărilor Arab Said și Batinta.

Este vorba despre cele mai ample operațiuni efectuate în Siria în ultimele săptămâni de Forțele Aerocosmice ale Federației Ruse.

Comentariu remnmilitaryblog.com: Avioanele de bombardament și vânătoare întrebuințate de trupele ruse din Siria aparțin grupului de aviație al Forțelor Aerocosmice dislocat în cadrul Bazei Aeriene – Hmeimim din Provincia Latakia. Federația Rusă întrebuințează această locație încă de la începutul operației militare din Siria, în toamna anului 2015.

În cadrul bazei sunt dislocate avioane de luptă, între care bombardiere Su-34 și Su-24, avioane de asalt Su-25 și avioane de vânătoare Su-30SM și Su-35S, precum și avioane cu destinație specială, precum aeronave AWACS de tip A-50, avioane de cercetare radioelectronică Il-20 sau de transport Il-76MD. Acestea îndeplinesc serviciul de luptă pe baza rotației, fiind înlocuite la intervale cuprinse între trei și șase luni.

Operațiunile trupelor ruse din Siria, care sprijină trupele guvernamentale siriene pentru eliberarea ultimei provincii aflate sub controlul militanților, au fost intensificate la sfârșitul lunii august și începutul lunii septembrie. Acestea reprezintă o replică la atentatul din 18 august, în timpul căruia și-a pierdut viața un general maior rus, ca urmare a detonării unui dispozitiv exploziv improvizat. Incidentul s-a produs în apropierea localității Deir Ezzor din estul Siriei, în timp ce un convoi rusesc revenea dintr-o misiune umanitară.

Articolul a fost postat și pe site-ul Defence Romania, unde poate fi accesat la adresa:

https://www.defenseromania.ro/rusia-a-declan-at-opera-ii-de-amploare-in-provincia-idlib-din-nordul-siriei_605390.html.

Sursa: topwar.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s