Rusia a exportat armamente în valoare de 180 de miliarde de dolari în ultimii 20 de ani

rosoboronexport

Potrivit agenției de presă Interfax, șeful companiei de stat Rostec din Federația Rusă, Serghei Chemezov, a declarat, pe 02.11.2020,  că, pe parcursul ultimilor 20 de ani, societatea Rosoboronexport a furnizat arme către 122 de țări, pentru un total de 180 de miliarde de dolari.

“În acest interval, Rosoboronexport a încheiat peste 26.000 de contracte cu parteneri străini și a livrat produse în 122 de state, pentru o sumă de peste 180 de miliarde de dolari”, a informat Serviciul de presă al Rosoboronexport, care a preluat o declarație a lui Serghei Chemezov.

Reprezentanții companiei au anunțat că, în ultima perioadă, Federația Rusă a ocupat, în mod constant, locul al doilea în rândul exportatorilor mondiali de arme și echipamente militare.

“Partenerii noștri străini au primit produse în valoare de peste 85 de miliarde de dolari pentru Forțele Aeriene. Volumul exporturilor pentru Apărarea Antiaeriană și Forțele Terestre ale clienților noștri a depășit 30 de miliarde de dolari pentru fiecare dintre aceste categorii de forțe armate, iar pentru Forțele Navale valoarea exporturilor s-a ridicat la peste 28 de miliarde de dolari”, a precizat directorul general al Rosoboronexport, Alexander Mikheev.

Dintr-o prezentare a Rosoboronexport rezultă faptul că portofoliul de comenzi al companiei a crescut de la aproximativ 10 miliarde de dolari în 2000 la circa 50 de miliarde în 2020. Volumul annual al exporturilor s-a situate la aproximativ 12-13 miliarde de dolari. Începând din anul 2000, au fost exportate: peste 800 de avioane de luptă în 19 state, peste 11.000 de elicoptere militare și civile în 46 de țări, peste 7.000 de tancuri și mașini blindate în 45 de țări, aproximativ 70 de submarine și nave de suprafață, aproximativ 20.000 de automobile KamAZ, Ural, Gaz și Uaz, peste un milion de puști automate Kalashnikov și peste 30 de aparate cosmice în 14 țări.

rosoboronexport 1

Pe 04 noiembrie 2020, se împlinesc 20 de ani de la înființarea companiei Rosoboronexport. Aceasta a fost creată prin decret al președintelui Federației Ruse, ca parte a reformei sistemului de cooperare tehnico-militară, și a primit dreptul de a exporta întreaga gamă de produse militare.

Surse: militarynews.ru, tass.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s