Pod aerian între Ulianovsk și Stepanakert. Rusia a început dislocarea contingentului de menținere a păcii în Nagrono-Karabah

1

În dimineața zilei de 10.11.2020, la ora 06.00 (ora Moscovei), Federația Rusă a început dislocarea unui contingent de menținere a păcii în Nagorno-Karabah, în baza înțelegerii din 09 noiembrie dintre președintele Azerbaidjanului, Ilham Alyev, primul ministru al Republicii Armenia, Nikol Pashinyan, și președintele Federației Ruse, Vladimir Putin.

Transportul trupelor ruse este efectuat cu avioane Il-76MD aparținând Aviației Militare de Transport din cadrul Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse. Aeronavele decolează de pe aerodromul Ulianovsk-Est și aterizează, probabil, la Stepanakert. Până în prezent, de pe teritoriul rus au decolat zece avioane militare de transport.

După cum au anunțat reprezentanții Ministerului rus al Apărării pe 09 noiembrie, contingentul rus de menținere a păcii este format din 1960 de militari, 90 de transportoare blindate și 380 de unități de tehnică auto și specială. Nucleul acestuia este reprezentat de subunități aparținând Brigăzii 15 Infanterie Moto a Regiunii Militare Centru.

Pentru conducerea operației de menținere a păcii, în raionul localității Stepanakert, va fi dislocat un comandament al trupelor ruse. De asemenea, în vederea monitorizării modului de respectare a acordurilor de către părțile în conflict, se preconizează înființarea unor posturi de observare ruse de-a lungul liniei de contact din Nagorno-Karabakh și de-a lungul coridorului Lachin.

Partea rusă a anunțat că, pe 10 noiembrie, între Ministerele Apărării din Federația Rusă și Turcia vor avea loc consultări privind constituirea unui centru comun de monitorizare a încetării focului în Nagorno-Karabah. Anterior, președintele Azerbaidjanului, Ilham Alyev, informase că misiunea de menținere a păcii din Nagorno-Karabah va fi efectuată în comun de Federația Rusă și Turcia.

Sursa: militarynews.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s