Războiul din Nagorno-Karabah pe înțelesul tuturor. Cine a câștigat și cine a pierdut

1

Analiză remnmilitaryblog.com

Pe 27 septembrie 2020, Azerbaidjanul a declanșat o operație ofensivă de recuperare a teritoriilor din Republica Autoproclamată Nagorno-Karabah. Aceasta s-a încheiat pe 09 noiembrie, în urma unei declarații comune semnată de președintele Azerbaidjanului, primul ministru al Armeniei și președintele Federației Ruse.

În conflict au fost implicate cinci părți, astfel: Azerbaidjanul, sprijinit de Turcia, Republica Autoproclamată Nagorno-Karabah, susținută de Armenia, și Federația Rusă, care a încercat să se mențină deasupra ostilităților.

Evident, la încheierea războiul desfășurat în regiune, se pot trage primele concluzii și se pot face primele evaluări privind câștigătorii și pierzătorii conflictului.

Ce este, de fapt, Nagorno-Karabah?

Pentru a înțelege ce s-a întâmplat în Nagorno-Karabah, este necesar un scurt istoric al acestei regiuni.

În timpul fostei URSS, Regiunea Autonomă Nagorno-Karabah, cunoscută și sub denumirea Karabahul de Munte, a făcut parte din RSS Azerbaidjan, fiind populată majoritar de armeni. Aceasta a fost creată pe 07 iulie 1923 ca o enclavă, astfel încât o fâșie îngustă de pământ să o separe de Armenia propriu-zisă.

Conflictul armeano-azer a fost primul conflict interetnic din spațiul sovietic. Începând de la finele anului 1987, populația din Karabahul de Munte, sprijinită de conaționalii din Republica Sovietică Socialistă Armenească, a revendicat teritorii ce făceau parte din teritoriul Armeniei istorice, dar erau oficial atribuite RSS Azerbaidjan. Pe atunci, ambele state erau republici componente ale URSS, iar frontierele țineau cont predominant de motivații de natură economică. La 19 februarie 1988, majoritatea armeană din provincie a început manifestații în favoarea alipirii regiunii la Armenia, iar în 1989 Sovietul Suprem al Armeniei a adoptat o lege de anexare a acesteia. Imediat după pregătirea politică a urmat faza violentă a acestui proces: organizarea unităților armene de autoapărare, inzestrate cu artilerie și tancuri de la trupele rusești din bazele militare din apropiere, care au fuzionat mai târziu într-o veritabilă armată. Aceasta a sfarșit prin a elibera aproape întreg teritoriul regiunii de trupele azere și a stabilit un coridor de comunicare cu Republica Armenia.

Până în 1992, armenii au ocupat teritoriile dintre Armenia și Karabahul de Munte în timp ce zvonuri contradictorii de ambele părți au determinat populația azera să se refugieze în estul Azerbaijanului. În total, aproximativ 20% din suprafața inițiala a RSS Azerbaijan a fost ocupată de trupele pro-armene. Din cauza războiului, Azerbaidjanul a pierdut peste 20.000 oameni – militari și civili. Ca urmare a conflictului, circa un milion de refugiați din regiunile ocupate trăiesc în condiții mizere, neglijați și marginalizați de chiar autoritațile azere.

Cine a câștigat?

În tabăra câștigătorilor se află trei din cei cinci actori implicați direct sau indirect în conflict. Este vorba despre Azerbaidjan, Turcia și Rusia.

Câștigătorul absolut este, fără îndoială, Azerbaidjanul, care a reușit să recupereze, prin forță, majoritatea teritoriilor pierdute. Probabil, configurația acestora va fi stabilită în urma unui proces de reglementare, ce va avea loc între părți în urma încetării focului și începerea normalizării situației din regiune.

La rândul său, Turcia, care a sprijinit fără echivoc și a încurajat Azerbaidjanul să declanșeze operațiunile militare se află între câștigători. Dronele turcești de atac Bayraktar TB2, susținute de avioane de vânătoare F-16 staționate pe teritoriul Azerbaidjanului, au făcut diferența pe câmpul de luptă. În acest fel, statul turc a câștigat un aliat în regiune și își va revendica dreptul de influență asupra reglementărilor viitoare. Probabil, va participa, alături de Federația Rusă, la operația de menținere a păcii în Nagorno-Karabah.

Câștigătoare certă este și Federația Rusă, care, deși dispune de o bază militară pe teritoriul Armeniei și face parte împreună cu aceasta din Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), a reușit să se mențină deasupra conflictului și să păstreze relații bune cu Azerbaidjanul. Acest fapt, i-a oferit posibilitatea să medieze conflictul și să pună capăt acestuia, asigurându-și dreptul de a se interpune între beligeranți. Cooperarea cu ambele părți va fi extrem de profitabilă pentru autoritățile de la Moscova, în primul rând în plan economic. Moscova va continua să vândă armament atât Armeniei, cât și Azerbaidjanului și să-și păstreze influența asupra ambelor părți. 

Cine a pierdut?

În tabăra învinșilor se află două dintre părți, respectiv Republica Autoproclamată Nagorno-Karabah și Armenia. Pentru prima dintre acestea, înfrângerea înseamnă pierderea identității și revenirea, într-o formă sau alta în componența Azerbaidjanului. Armenia a suferit pierderi colosale, în primul rând în plan militar. Acestea vor fi evaluate exact în urma normalizării situației, însă ele sunt considerabile, în ceea ce privește numărul victimelor din rândul militarilor, dar mai ales în privința tehnicii militare. O listă lungă de mijloace tehnice distruse de militari azeri a fost întocmită deja încă din timpul ostilităților.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s