Distrugătorul american Thomas Hudner a început tranzitarea Strâmtorilor Dardanele și Bosfor către Marea Neagră  

foto

Agenția de presă rusă Interfax a informat, pe 20.03.2021, citând un comunicat de presă al Flotei a 6-a operative a SUA, că distrugătorul american Thomas Hudner se îndreaptă spre Marea Neagră, “în scopul desfășurării de operațiuni pentru asigurarea securității pe mare”.

Acesta a trecut deja prin Strâmtoarea Dardanele și se află în Marea Marmara, deplasându-se către Strâmtoarea Bosfor.

Este vorba deja despre a doua navă americană, după crucișătorul Monterey, care intră în aceste zile în Marea Neagră.

Cele două nave de luptă, respectiv USS Monterey și USS Thomas Hudner, fac parte din gruparea de atac a portavioanului Dwight Eisenhower. În prezent, acesta se află în Marea Mediterană, în apropierea coastelor Turciei.

În Marea Neagră se află, de asemenea, și navele Grupării navale permanente 2 a NATO (SNMG-2), din care fac parte două fregate spaniole, precum și câte o fregată din România, Bulgaria și Turcia. 

Comentariu remnmilitaryblog.com: În perioada, 19-29 martie, în Marea Neagră se desfășoară exercițiul internaționat Sea Shield 21, organizat de Forțele Navale Române.

Pentru participarea la activitățile practice ale exercițiului este în curs de formare o puternică grupare navală a NATO, din compunerea căreia fac parte un crucișător (USS Monterey), un distrugător (USS Thomas Hudner) și cinci fregate (Cristobal Colon, Mendez Nunez, Regina Maria, Kemalreis și Smeli).

Foarte probabil, în perioada următoare, forțe și mijloace ale Flotei ruse din Marea Neagră vor monitoriza activitățile desfășurate în cadrul exercițiului. De asemenea, partea rusă va organiza propiile exerciții atât în acvatoriul Mării Negre, cât și în spațiul aerian situat deasupra acestora.

Sursa: militarynews.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s