Oficial american: SUA vor disloca nave de luptă în Marea Neagră, pentru a transmite un semnal Rusiei

foto

Potrivit canalului american de televiziune CNN, un purtător de cuvânt al Pentagonului a informat că SUA intenționează ca, în săptămânile următoare, să trimită nave de luptă în Marea Neagră, “pentru a-și demonstra sprijinul pentru Ucraina, în legătură cu concentrarea tot mai mare a trupelor rusești la frontierele sale”.

“SUA au trimis și înainte, în mod regulat, nave în Marea Neagră. Însă, în acest moment, un astfel de demers va reprezenta un semnal special pentru Rusia”, a precizat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

Trebuie precizat faptul că, potrivit Convenției de la Montreux, orice stat din afara Mării Negre, trebuie să notifice Turcia cu două săptămâni înainte de trecerea unei nave de luptă prin strâmtori.

În acest sens, se pune întrebarea dacă SUA au notificat Turcia despre intenția de a trimite nave de luptă în Marea Neagră. De asemenea, este important și când a fost efectuată această notificare. 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Este chiar surprinzător faptul că SUA nu au în acest moment nicio navă de luptă în Marea Neagră. Probabil, reprezentanții americani nu au anticipat o desfășurare atât de rapidă a trupelor rusești în regiune, iar Convenția de la Montreux îi împiedică să reacționeze cu promtitudine.

Este posibil ca navele americane să apară în regiune nu în săptămânile, ci în zilele următoare. Însă, este puțin probabil ca un astfel de demers să-și atingă obiectivul propus. Partea rusă nu va fi influențată de existența în regiune a unor nave de luptă americane și va acționa în funcție de evoluția propriu-zisă a evenimentelor din Donbas.

Ultima prezență semnificativă americană în Marea Neagră s-a produs la sfârșitul lunii ianuarie și începutul lunii februarie, când s-au aflat în regiune, simultan, distrugătoarele Donald Cook și Porter, precum și petrolierul Laramie.

Ulterior, în jurul datei de 20 martie, în Marea Neagră s-au aflat crucișătorul Monterey și distrugătorul Thomas Hudner, din cadrul grupării portavionului Dwight Eisenhower. Acestea au participat la exercițiul naval Sea Shield 21, care a fost organizat de Forțele Navale Române. Însă prezența navelor a fost una extrem de scurtă, de numai cinci și, respectiv, patru zile.  

Sursa: topwar.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s