Pasul următor în programul hipersonic al Rusiei: lansarea unei salve de rachete de croazieră antinavă Zircon

foto

Agenția de presă rusă RIA Novosti a informat, pe 06.10.2021, citând o sursă din cadrul Complexului Militar Industrial, că, până la sfârșitul anului, fregata Amiral Gorshkov a Flotei de Nord va mai efectua cel puțin încă o lansare a rachetei hipersonice Zircon.

“Până la sfârșitul anului 2021, ar mai trebui să fie efectuată cel puțin încă o lansare a rachetei hipersonice Zircon, în cadrul programului de testare. Aceasta va fi făcută de la bordul fregatei Amiral Gorshkov”, a menționat sursa.

Potrivit precizărilor sale, în cadrul testului următor, este luată în calcul posibilitatea efectuării de la bordul fregatei a primei lansări în salvă a rachetelor hipersonice.

Începând de anul trecut, fregata Amiral Gorshkov din compunerea Flotei ruse de Nord a efectuat o serie de lansări-test a rachetei hipersonice Zircon. În total, potrivit datelor oficiale prezentate de Ministerul rus al Apărării, au avut loc patru lansări de la bordul fregatei, ultima fiind efectuată în luna iulie a acestui an.

Duminică, a fost efectuată prima lansare a rachetei hipersonice Zircon de la bordul unui submarin. Astfel, submarinul nuclear Severodvinsk, Proiect 885, a lansat o rachetă hipersonică asupra unei ținte navale, de la suprafața apei. În ziua următoare, submarinul a executat prima lansare a rachetei Zircon din imersiune, de la o adâncime de 40 de metri. Prin cele două lansări, a fost finalizat programul testelor preliminare ale noului complex de rachete.

Zircon este prima rachetă de croazieră hipersonică din lume capabilă să efectueze un zbor aerodinamic continuu, cu manevrare în atmosferă, folosind propulsia motorului propriu. Viteza sa maximă atinge nouă Mach, iar bătaia este de aproximativ 1.000 de kilometri. Racheta hipersonică Zircon poate distruge atât ținte de la suprafața apei, cât și ținte terestre.

La forumul tehnico-militar intenațional Armata-2021, Ministerul rus al Apărării a încheiat un contract cu societatea NPO Mashinostroyenia pentru achiziționarea de rachete 3M22 Zircon. Se estimează că livrările din producția de serie vor începe în anul 2022.

Sursa: ria.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s