Două bombardiere strategice rusești Tu-95MS au zburat deasupra Mărilor Chukotka, Bering și Okhotsk

foto

Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe 22.10.2021, două bombardiere strategice de tip Tu-95MS, escortate de avioane de vânătoare Su-35S, au efectuat un zbor planificat deasupra Mării Chukotska, Mării Bering și Mării Okhotsk.

“Două bombardiere strategice de tip Tu-95MS aparținând Aviației cu rază lungă de acțiune au efectuat un zbor planificat în spațiul aerian situat deasupra Mării Chukotska, Mării Bering și Mării Okhotsk”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului, preluat de agențiile Interfax și Tass.

După cum au precizat reprezentanții ministerului, durata zborului a fost de peste nouă ore. Sprijinul aerian al bombardierelor a fost asigurat de echipaje ale unor avioane de vânătoare Su-35S din cadrul Regiunii Militare Est.

La Ministerul rus al Apărării s-a anunțat că echipajele Aviației cu rază lungă de acțiune desfășoară în mod regulat zboruri deasupra apelor neutre ale Oceanului Arctic, Oceanului Atlantic de Nord, Mării Negre, Mării Baltice, precum și Oceanului Pacific. “Toate zborurile avioanelor din cadrul Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse se desfășoară în conformitate cu regulile internaționale de întrebuințare a spațiului aerian”, au concluzionat reprezentanții ministerului. 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Postul de televiziune Zvezda a prezentat un scurt material video cu cadre din timpul misiunii de patrulare îndeplinite de cele două bombardiere strategice Tu-95MS, care poate fi vizualizat aici.

Din analiza materialului rezultă faptul că la misiune au participat aeronavele cu numerele de bord 41 roșu (număr de înregistrare RF-94186) și 49 roșu (număr de înregistrare RF-94191).

Acestea aparțin celor două regimente ale Diviziei 326 Aviație de Bombardament – Ukrainka din cadrul Aviației cu rază lungă de acțiune. Este vorba despre Regimentul 79 Aviație de Bombardament și Regimentul 82 Aviație de Bombardament.

În același timp, materialul video arată faptul că aeronavele au decolat de pe un aerodrom acoperit de zăpadă și au aterizat pe o pistă uscată. Acest lucru înseamnă că bombardierele au început misiunea de pe aerodromul Tiksi, unde au fost redislocate anterior, și au încheiat-o pe aerodromul de dislocare permanentă Seryshevo-2 din Ukrainka.

Update: Ulterior, zborul bombardierelor strategice rusești a fost confirmat și pe rețelele de socializare. Utilizatorul galandec.zp de pe Twitter a prezentat o hartă cu traiectul de zbor al aeronavelor.

2

Acesta confirmă datele cunoscute anterior din sursele publice oficiale.

Surse: tass.ru, militarynews.ru, tvzvezda.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s