Departamentul asigurare informațională din cadrul Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) a anunțat că, pe 26.11.2021, nava purtătoare de rachete Shuya a executat lansări de rachete și trageri de artilerie asupra unor ținte navale și aeriene în acvatoriul Mării Negre.
“În timpul îndeplinirii unor misiuni de instrucție și luptă, într-un poligon maritim din Marea Neagră, nava purtătoare de rachete a executat trageri pregătitoare și ulterior trageri de control asupra unor ținte navale și aeriene. Au fost folosite armamentele de rachete și artilerie ale navei, respectiv instalația de artilerie AK-176 și complexul de rachete și artilerie Pantsir-M”, se arată într-un comunicat de presă al flotei, preluat de agenția Interfax.
Reprezentanții Statului major al FRMN au precizat că echipajul navei a desfășurat, de asemenea, și alte elemente de pregătire navală, îndeplinind misiuni de protecție antimină și de apărare pe timpul staționării la ancoră într-o radă neprotejată.
“Ieșirea navei pe mare a fost efectuată în conformitate cu Planul de pregătire pentru luptă al forțelor FRMN”, au menționat aceștia.
Cu o zi înainte, militarii ruși au anunțat monitorizarea distrugătorului purtător de rachete USS Arleigh Burke, care a intrat în Marea Neagră.
Comentariu remnmilitaryblog.com: Nava purtătoare de rachete R-71 Shuya aparține Brigăzii 41 Vedete Purtătoare de Rachete – Sevastopol din cadrul Bazei Navale Crimeea – Sevastopol.
Armamentul principal al navei este reprezentat de complexul de rachete Termit. Acesta dispune de două instalații de lansare cu câte două celule, care întrebuințează rachete antinavă P-15M.