Federația Rusă și-a intensificat participarea la exerciții militare internaționale

1

Șeful Centrului Național pentru Conducerea Apărării Federației Ruse, Mikhail Mizintsev, a declarat, pe 26.11.2021, în cadrul unei conferințe de presă, că, în anul 2021, Forțele Armate rusești au participat la un număr de exerciții militare internaționale de trei ori mai mare decât în anul anterior.

“Intensitatea activităților comune de antrenament operativ și de luptă s-a dublat în comparație cu anul precedent, fiind executate cu succes 55 de exerciții de amploare, cu o creștere a ponderii celor internaționale, care au înregistrat o creștere de trei ori”, a declarat Mizintsev.

Potrivit precizărilor sale, “acest lucru a fost facilitat în mod obiectiv de livrările planificate, ritmice, de arme și echipamente militare moderne către trupe”.

“În același timp, volumul creanțelor restante ale Complexului Militar Industrial a fost redus cu aproape opt procente. În pofida restricțiilor severe cauzate de situația coronavirusului, nu a fost oprită activitatea nici măcar a unei singure întreprinderi”, a menționat Mizintsev.

După cum a spus acesta, volumul de dezvoltare a tehnologiilor avansate și a armelor moderne a crescut de 1,3 ori, inclusiv pe platforma tehnopolisului ERA, cu cercetări ce vizează introducerea tehnologiilor de inteligență artificială.

“Puterea armelor rusești a fost demonstrată la paradele de Ziua Victoriei și la paradele navale din toată țara, unde au fost prezentate cele mai noi echipamente”, a adăugat Mizintsev.

El a mai remarcat și faptul că “măsurile fără precedent adoptate în timpul epidemiei de coronavirus au făcut posibilă organizarea anuală a evenimentelor de referință”. “Astfel, la Jocurile Internaționale ale Armatei, numărul echipelor participante din ministere și departamente a crescut de 1,5 ori, iar programul științific și de afaceri al forumului tehnico-militar internațional Armata a fost extins cu 12%. Și la cea de-a noua Conferință internațională de la Moscova privind securitatea internațională numărul țărilor participante a crescut cu 13%”, a concluzionat Mizintsev. 

Sursa: militarynews.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s