Analiză remnmilitaryblog.com
Surse locale turcești de pe Twitter au informat că, pe 03.12.2021, fregata Regina Maria aparținând Forțelor Navale Române a tranzitat Strâmtoarea Bosfor în direcția Mării Negre.
Nava urmează să revină la Constanța, după o misiune de cinci săptămâni îndeplinită în Marea Mediterană, în cadrul Grupării navale permanente 2 a NATO (Standing NATO Maritime Goup Two, SNMG2).

Regina Maria a ieșit din Marea Neagră pe 24 octombrie. Inițial, sursele turcești, care au anunțat trecerea navei prin Strâmtoarea Bosfor, au anunțat că nava urmează să participe la o nouă misiune în cadrul operației Sea Guardian desfășurată de NATO în Marea Mediterană.
Fregata românească a participat la operația Sea Guardian în perioada august – septembrie 2021. Aceasta a ieșit din Marea Neagră pe 30 august și a revenit în regiune pe 24 septembrie. Pe 02 septembrie, în portul italian Augusta, Regina Maria a preluat conducerea operațiunii, care a fost asigurată pentru prima dată de partea română.