Un avion american de cercetare RC-135W a zburat, pentru prima dată, în partea de est a Ucrainei

0

Analiză remnmilitaryblog.com

Sursele de monitorizare a aviației de pe Twitter și Telegram au semnalat faptul că, pe 11.12.2021, un avion de cercetare radioelectronică de tip RC-135W aparținând Forțelor Aeriene ale SUA a efectuat un zbor atipic, îndeplinind misiuni specifice, pentru prima dată, în partea de est a Ucrainei.

Avionul Boeing RC-135W Rivet Joint a decolat de la Baza Aeriană Mildenhall din Marea Britanie. Aeronava, cu numărul de bord 62-4134 și indicativul radio JAKE11, a evoluat la o altitudine de aproximativ 9.450 de metri, cu o viteză de circa 685 de kilometri pe oră.

1

Aeronava americană a îndeplinit misiuni de cercetare în partea de est a Ucrainei și la nord de Peninsula Crimeea. Aceasta a efectuat mai multe treceri între Kharkov și Melitopol, precum și între Melitopol și Odesa.

2

Probabil, zborul avionului american în regiune se justifică prin nevoia de supraveghere a mișcărilor de trupe rusești în unele zone greu de pătruns cu mijloacele de cercetare aeriană care zboară deasupra Mării Negre, respectiv partea de vest a Rusiei, zona Mării Azov și nordul Peninsulei Crimeea.

3

De regulă, misiunile de tip ISR (IntelligenceSurveillanceReconnaissanceerau executate pe teritoriul Ucrainei, în special în apropierea liniei de demarcație din Donbas, cu drone americane de tip RQ-4B Global Hawk, aduse în zona Mării Negre de la bazele aeriene Sigonella din Italia și Al Dhafra din Oman.

4

Din motive necunoscute pentru public, în ultimele luni, SUA și NATO nu au mai planificat și efectuat zboruri de acest tip.

Pe de altă parte, în ultimele zile, în Marea Azov s-au intensificat disputele dintre Rusia și Ucraina. În timp ce partea rusă a acuzat Ucraina că a încercat o nouă provocare în zona Strâmtorii Kerci, cu ajutorul navei de conducere Donbass, reprezentanții ucraineni afirmă că armata rusă a notificat desfășurarea de activități de pregătire pentru luptă în raioane maritime ce afectează aproximativ 70% din acvatoriul Mării Azov, cu impact direct asupra navigației civile.

5

Ca un element de interes, trebuie semnalat și faptul că, pe 11 decembrie, nava mare de desant Novocherkassk a Flotei ruse din Marea Neagră a trecut prin Strâmtoarea Kerci și a intrat în Marea Azov. Acesta este un fenomen destul de rar uzitat de armata rusă. 

6

Surse: twitter.com, t.me.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s