În Europa, tobele războiului bat din ce în ce mai tare. Prin urmare, statele occidentale ar trebui să se pregătească pentru începutul escaladării tensiunilor cu Federația Rusă.
Aceste declarații au fost făcute vineri pentru jurnaliști la o conferință de presă telefonică de către reprezentantul SUA la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Michael Carpenter, după discuțiile cu reprezentanții ruși, care au avut loc joi la Viena.
Carpenter a susținut că autoritățile de la Kremlin au ajuns într-o fundătură în încercarea de a convinge Occidentul să interzică aderarea Ucrainei la NATO, limitând astfel extinderea Alianței în Europa, care se desfășoară de mai bine de două decenii.
Ambasadorul Statelor Unite la OSCE a spus că America se opune creării de de sfere de influență de către marile puteri, precum și limitării drepturilor statelor de a alege pentru ele însele alianțele din care ar dori să facă parte.
De fapt, este vorba despre faptul că Statele Unite vor să-și păstreze dreptul la singurul pol de putere din lume. SUA nu vor să recunoască și alte țări ce ar putea influența situația, trăind cu speranța menținerii unipolarității.
“În prezent, ne confruntăm cu o criză a securității europene. Tobele războiului bat din ce în ce mai tare, iar retorica a devenit destul de dură”, a spus Carpenter.
Reprezentantul american a spus că dislocarea de către Federația Rusă în apropierea graniței sale cu Ucraina a 100.000 de militari, a unui număr mare de piese de artilerie, mijloace de război electronic, armamente și muniții moderne “ridică multe semne de întrebare cu privire la intențiile Rusiei”.
Pe acest fond, consilierul pentru securitate națională al lui Biden, Jake Sullivan, a spus că, în termen de 24 de ore, comunitatea de informații din SUA va da un răspuns cu privire la intențiile trupelor ruse de la granițele de vest.