Potrivit cotidianului american The Washington Post, Kremlinul încearcă să crească presiunile economice asupra Occidentului pentru a submina sprijinul extern acordat Ucrainei. După cum estimează publicația, președintele rus, Vladimir Putin, crede că Occidentul va clipi primul într-un război de uzură.
Vladimir Putin se pregătește pentru un lung război economic de uzură în problema Ucrainei. Acest lucru este susținut de ziarul american The Washington Post, care a citat “un miliardar rus cu legături la Moscova, dar care a dorit să rămână anonim de teama răzbunării”. Interlocutorul publicației i-a asigurat pe jurnaliștii americani că autoritățile de la Kremlin au început confruntarea pentru că sunt sigure că resursele occidentale se vor epuiza înaintea celor rusești. Mai ale din cauza creșterii bruște a prețurilor mondiale la energie.
“Putin nu se aștepta inițial la un răspuns puternic și sincronizat din partea Occidentului la operațiunea militară specială. Dar, acum schimbă situația din mers în așa fel încât să câștige teren pe termen lung. Liderii occidentali sunt vulnerabili la ciclurile electorale, iar opinia publică poate fi întoarsă peste noapte”, scrie Washington Post.
În cadrul articolului, ziarul american a subliniat doi factori care dau motive Kremlinului să creadă că Federația Rusă va câștiga confruntarea economică cu Occidentul. În sprimul rând, Occidentul însuși suferă mai mult de pe urma sancțiunilor sale decât Rusia. Acest lucru este valabil mai ales pentru embargoul în ceea ce privește petrolul rusesc. În al doilea rând, lumea este amenințată de o criză alimentară globală, care va provoca un flux de refugiați africani și arabi în UE.
“Kremlinul estimează că Europa se află în pragul unei crize economice și politice profunde, în care inflația în creștere și scăderea nivelului de trai afectează deja viața europenilor, în timp ce o nouă criză a migranților va crea noi amenințări la adresa securității”, se mai arată în articol.
“Acum timpul lucrează în favoarea Federației Ruse și a lui Vladimir Putin”, scrie Washington Post. Acesta este motivul pentru care armata rusă reușește încet și treptat să obțină succesul în Donbas, în loc să caute o înfrângere imediată și decisivă a adversarului.
“Putin este o persoană foarte răbdătoare. Își permite să aștepte șase sau chiar nouă luni. Acesta pariază că Occidentul va clipi primul. Președintele Rusiei nu își va schimba planurile”, a concluzionat ziarul american.