Reprezentantul oficial al Ministerului rus al Apărării, general locotenent Igor Konashenkov, a informat, pe 26.06.2022, că, în cadrul operației militare speciale, aflate în curs de desfășurare în Ucraina, Forțele Armate ale Federației Ruse au continuat să execute atacuri asupra unor obiective militare de pe teritoriul ucrainean. (Video)
Astfel, pe 25 iunie, Forțele Aerocosmice și Forțele Navale au desfășurat un atac masiv cu rachete de croazieră Kalibr și alte tipuri de arme de mare precizie asupra unor centre de instrucție aparținând Forțelor Armate ale Ucrainei. Ca urmare a acestuia, au fost distruse Centrul 169 Instrucție al Forțelor Terestre ucrainene din raionul Desna (Regiunea Chernigov), Centrul 199 Instrucție al Trupelor de Desant-Asalt din raionul Teterevka (Regiunea Zhytomir) și Centrul 184 Instrucție al Forțelor Armate ale Ucrainei din raionul Starychi (Regiunea Lvov).
În urma acestor atacuri și-au pierdut complet capacitatea de luptă Brigada 65 Infanterie Moto și Brigada 66 Infanterie Moto aparținând Forțelor Terestre, precum și Brigada 46 Aeromobilă din cadrul Trupelor de Desant-Asalt, care se aflau în rezerva strategică a Forțelor Armate ale Ucrainei. În consecință, transferul planificat al acestor mari unități în zonele de ducere a acțiunilor militare a fost întrerupt.
Igor Konashenkov a mai declarat că mijloacele rusești de apărare antiaeriană au respins un nou atac al militarilor ucraineni asupra Insulei Șerpilor din Marea Neagră. Astfel, un complex de rachete și artilerie antiaeriană Pantsir-S a doborât un avion ucrainean de asalt de tip Su-25, precum și 12 proiectile reactive.

În același timp, opt drone ucrainene au fost doborâte lângă localitățile Varvarovka și Rai-Aleksandrovka din Republica Populară Lugansk, Belyaevka din Regiunea Herson, Malaya Kamyshevakhi și Malaya Prokhody din Regiunea Harkov.
De asemenea, alte 19 proiectile reactive ale unor lansatoare multiple au fost interceptate în apropierea localităților Suligovka, Glinskoe, Sukhaya Kamenka din Regiunea Harkov și Makeevka din Republica Populară Donețk.
În timpul unei lupte aeriene, un avion de vânătoare ucrainean de tip MiG-29 a fost doborât lângă Zelenodolsk, în Regiunea Dnepropetrovsk.
Reprezentantul oficial al Ministerului rus al Apărării a precizat că, de la începutul operației militare speciale, militarii ruși au distrus: 215 avioane, 132 de elicoptere, 1.363 de drone, 350 de complexe de rachete antiaeriene, 3.809 tancuri și alte mașini blindate, 682 de lansatoare multiple de proiectile reactive, 3.012 instalații de artilerie și aruncătoare de mine, precum și 3.864 de unități de tehnică militară specială din dotarea Forțelor Armate ale Ucrainei.
Comentariu remnmilitaryblog.com: Dintr-un material video prezentat de Ministerul rus al Apărării rezultă faptul că atacul cu rachete de croazieră Kalibr a fost efectuat de la bordul unei nave de suprafață aparținând Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN). Cel mai probabil a fost vorba despre una din cele două fregate Proiect 11356R, Amiral Makarov și Amiral Essen, aflate în acvatoriul Mării Negre.
Din imagini rezultă faptul că atacul a fost efectuat pe timp de noapte și a inclus o salvă de cel puțin șapte rachete 3M14. Nu ar fi exclus ca nava să fi lansat chiar opt rachete, care reprezintă capacitatea maximă a acesteia.