Guvernatorul Sevastopolului, Mihail Razvozhaev, a declarat, pe 31.07.2022, că, în urma atacului cu dronă asupra Statului major al Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN), în localitate a fost introdus nivelul “galben” de amenințare teroristă.
“Am ținut o ședință extraordinară la sediul Comisiei antiteroriste. Am decis să introducem nivelul galben de amenințare teroristă”, a scris Razvozhaev pe canalul său de Telegram.
El a numit această măsură exclusiv preventivă, precizând că toate organele de drept controlează situația.
“Acest regim este introdus pentru a consolida activitatea serviciilor speciale. El nu va afecta în niciun fel viața obișnuită a locuitorilor din Sevastopol. De aceea îi îndemn pe toți, încă o dată, să rămână liniștiți, dar să fie conștienți că împreună trebuie să fim mai vigilenți”, a precizat guvernatorul.
“Galben” este al doilea nivel de alertă teroristă. În total sunt trei astfel de nivele: “albastru” (amenințare crescută), “galben” (amenințare ridicată) și “roșu” (amenințare critică).
Potrivit agenției de presă Interfax, în dimineața zilei de duminică, o dronă improvizată, la care a fost atașat un dispozitiv exploziv cu putere redusă, a căzut în curtea sediului FRMN. Șase angajați ai flotei au fost răniți din cauza împrăștierii fragmentelor din ferestre. Din această cauză, festivitățile planificate pentru sărbătorirea Zilei Marinei au fost anulate.
Comentariu remnmilitaryblog.com: Senatorul din Crimeea Olga Kovitidi a declarat pentru agenția de presă RIA Novosti că atacul asupra sediului FRMN a fost executat direct din oraș. În prezent, se află în curs de desfășurare măsuri operaționale și de investigații, incidentul fiind calificat drept un atac terorist.
Reprezentanții Ucrainei au negat implicarea în incident, precizând că acesta a fost organizat de partea rusă pentru a găsi un motiv de anulare a festivităților prilejuite de Ziua Marinei. Aceștia presupun faptul că Moscova se teme de un atac al Forțelor Armate ale Ucrainei asupra FRMN, deoarece militarii ruși nu sunt siguri de eficiența apărării lor antiaeriene.
Trebuie precizat faptul că, de la începutul invaziei militare a Rusiei în Ucraina, părțile se acuză reciproc de comiterea unor atrocități și crime de război, soldate cu moartea mai multor persoane. Două astfel de incidente sunt cele mai relevante. Este vorba despre masacrul de la Bucha din nord-estul Ucraina și despre atacul asupra unui centru de detenție din Donbas, unde se aflau încarcerați mai mulți prizonieri de război, între care și militari din cadrul batalionului Azov. Ambele cazuri sunt cercetate inclusiv la nivel internațional, dar, deocamdată, nu a fost stabilită cu certitudine vinovăția uneia dintre părți.