Presa britanică: Kievul nu-și va mai reveni după contraofensiva nereușită din sudul Ucrainei

1

Editorialistul Robert Fox de la publicația britanică Evening Standard a semnalat faptul că, împotriva opiniilor conducerii militare, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lansat contraofensiva mult așteptată asupra Hersonului înainte de 01 septembrie și, se pare, că a suferit un eșec previzibil. În opinia sa, având în vedere faptul că această manevră strategică a avut nu numai o valoare de fond, ci a fost văzută și ca un simbol al unui punct de cotitură în campania militară, eșecul operațiunii înseamnă că Kievul nu-și va mai reveni după acest insucces.

Expertul este convins de faptul că liderii militari au susținut inițial că Ucraina trebuie să strângă forțe mai bine antrenate cu rezerve tactice și strategice pentru a asigura succesul contraofensivei. Dar, Zelenski a cerut măsuri urgente pentru că se teme de un impas pe front, care ar submina sprijinul aliaților occidentali.

“Această înfrângere ar putea reprezenta un moment decisiv atât pentru Ucraina, cât și pentru Rusia. Un regres militar la gura Niprului ar însemna o problemă din care actualul guvern de la Kiev va fi greu să-și revină”, a scris Fox.

În opinia sa, nici acțiunile Rusiei nu au prea mult succes pe front, dar graba lui Zelenski și eșecul aproape evident al contraofensivei au pus Ucraina într-o poziție mult mai dezavantajoasă decât cea în care se află acum Federația Rusă.

Potrivit lui Fox, Kievul a subestimat situația, iar Ucraina nu a fost pregătită să susțină ofensiva. Acesta a precizat că, în prezent, militarii și instructorii din ambele părți se confruntă cu provocări diferite în acest conflict ciudat, care este un amestec de război modern cu unul destul de demodat.

“Există război electronic și cibernetic, dirijare către ținte prin satelit, realitate virtuală, împușcături din câmpurile de grâu și din curțile fermelor, precum și bătălii în care iPhone-ul este la fel de eficient ca un automat Kalashnikov, un aruncător de grenade sau o pușcă cu lunetă”, a menționat Fox.

De aceea, instructorii britanici și americani nu au putut să asigure victoria în timpul atacului asupra Hersonului. “Tacticile sunt diferite de Irak, Afganistan, Insulele Falkland sau chiar Irlanda de Nord”, a concluzionat expertul britanic.  

Sursa: topcor.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s