Rușii au pus deja ochii pe noua corvetă ucraineană, considerând că “Hatman Ivan Mazepa” trebuie distrusă

foto

În cadrul unui interviu acordat cotidianului Vzglyad, expertul militar rus, Maxim Klimov, a declarat, pe 03.10.2022, că lansarea în Turcia a noii corvete Ivan Mazepa a Marinei ucrainene necesită un răspuns promt din partea Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN).

Declarația acestuia reprezintă o reacție la anunțul făcut recent de soția președintelui Ucrainei, Olena Zelenska, privind lansarea la apă a primei corvete destinate Forțelor Navale ale Ucrainei, care a fost denumită Hatman Ivan Mazepa.

“Având în vedere superioritatea multiplă a FRMN, din punct de vedere tehnico-militar, lansarea la apă a corvetei Ivan Mazepa înseamnă puțin. Totuși, acest lucru arată munca organizatorică sistemică de creștere a capacității de luptă a Marinei ucrainene, care este efectuată, între altele, cu sprijinul Turciei”, a spus căpitanul de rang III în rezervă Maxim Klimov.

“În pofida faptului că flota ucraineană s-a dovedit a fi foarte slabă în timpul operației militare speciale, însuși faptul că o astfel de muncă există reprezintă principala amenințare pentru noi. Pericolul nu constă atât în existența corvetei, cât în complexul de măsuri organizatorice și tehnice puse în aplicare de inamic pentru a crește semnificativ capacitatea de luptă a Marinei ucrainene”, a precizat Klimov.

Expertul militar rus a mai menționat și faptul că astfel de evenimente vor necesita un răspuns și măsuri adecvate din partea FRMN. “În primul rând, trebuie să furnizăm forțelor flotei sisteme de apărare antiaeriană. În plus, ar trebui să se acorde atenție asigurării capacității de a-și îndeplini misiunile în fața potențialului în creștere al Marinei ucrainene. Și avem astfel de oportunități”, a explicat acesta.

“Avem nevoie de o modernizare rapidă, decisivă și inteligentă a navelor existente. În același timp, nu este necesară o creștere semnificativă a numărului de nave din dotarea FRMN. Cu toate acestea, este nevoie de nave mici antimină și vedete de desant. Este vorba despre analogi moderni ai proiectelor germane de șlepuri și feriboturi mici, de mare viteză, de tip Siebel, care au funcționat bine în acest teatru în timpul Marelui Război Patriotic și apoi au fost rechiziționate de trupele noastre”, a concluzionat Klimov.

La rândul său, redactorul-șef adjunct al revistei Războinicul Rusiei, căpitan de rangul I Vasily Dandykin, a subliniat, într-un interviu acordat ziarului Vzglyad, că noua corvetă ucraineană nu a fost încă finalizată. “Inițial, era planificat ca această navă să fie finalizată la Nikolaev. Cum se va face acest lucru nu este încă foarte clar”, a menționat acesta.

Expertul militar rus a susținut faptul că nava ucraineană va trebui să fie lovită imediat ce acest lucru va fi posibil. “Nava a fost construită la un șantier naval de pe coasta Mării Marmara și, din punct de vedere fizic, nu putem intra în această zonă. Dar dacă totuși, corveta Ivan Mazepa va fi introdusă în dotarea Forțelor Navale ale Ucrainei și această navă cu nume de trădător va fi la îndemâna FRMN, aceasta va deveni instantaneu o țintă pe care suntem obligați să o distrugem”, a precizat Dandykin.

Corveta antisubmarin Hatman Ivan Mazepa din clasa Ada va fi prima navă de acest tip din dotarea Forțelor Navale ale Ucrainei. Numele acesteia a fost ales de către președintele Ucrainei încă din anul 2021, când a început construcția.

Ceremonia de începere a construcției navei a fost organizată pe 07 septembrie 2021. La eveniment a participat o delegație ucraineană, condusă de comandantul Forțelor Navale, Oleksiy Neizhpapa. Conform acordului dintre părți, în acest an, nava ar trebui să fie transferată în Ucraina, urmând ca în 2024 să fie introdusă în înzestrarea Marinei militare. 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Este puțin probabil ca noua navă ucraineană să fie adusă în Marea Neagră înainte de finalizarea conflictului dintre Rusia și Ucraina. În caz contrar, aceasta ar putea fi distrusă de partea rusă chiar înainte de a ajunge la Odesa.  

De asemenea, există riscul ca noua navă să devină complet inutilă, în cazul în care Rusia va continua să anexeze regiunile din sudul Ucrainei și va închide accesul acesteia la Marea Neagră.

Trebuie precizat faptul că, potrivit contractului încheiat cu partea turcă, Forțele Navale ale Ucrainei ar trebui să primească în dotare două corvete din clasa Ada. Operaționalizarea acestora este planificată pentru perioada 2025-2030. Armamentele principale ale corvetelor vor consta în rachete antinavă de tip Harpoon. Apărarea antiaeriană a navelor va fi asigurată de complexe de rachete antiaeriene franțuzești de tip VL MIKA. La bordul acestora se vor afla, de asemenea, și instalații antiaeriene automatizate de tip Oerlikon Millennium, cu calibrul de 35 de milimetri.

Sursa: vz.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s