Rușii au mobilizat deja peste 200.000 de rezerviști, care vor fi trimiși în zona operației militare speciale

foto

Ministerul rus al apărării, general de armată Serghei Șoigu, a anunțat, pe 04.10.2022, că, în cadrul procesului de mobilizare parțială, Forțele Armate ale Federației Ruse au fost completate deja cu peste 200.000 de rezerviști.

“În conformitate cu decretul președintelui Federației Ruse din 21 septembrie, în țară continuă procesul de mobilizare parțială a rezerviștilor. Până în prezent, în cadrul Forțelor Armate au sosit peste 200.000 de persoane”, a precizat ministrul, citat de agenția de presă Interfax.

Potrivit declarațiilor acestuia, oficialii militari relevanți au fost instruiți să furnizeze mobilizaților seturile necesare de îmbrăcăminte și de alte bunuri și să-i numească în funcții militare.

“Pregătirea personalului unităților nou formate în urma mobilizării se desfășoară în 80 de poligoane militare și în șase centre de instrucție”, a spus Șoigu.

După cum a precizat ministrul, militarii mobilizați vor fi trimiși în zona de desfășurare a operației militare speciale, după finalizarea pregătirii și întărirea coeziunii unităților. Aceștia vor îndeplini misiuni în comun cu unitățile care participă deja la ostilități.

Ministrul le-a cerut comandanților Regiunilor Militare și Flotei de Nord ca, pentru adaptarea rapidă a militarilor mobilizați la situația de luptă, să efectueze cu aceștia o pregătire suplimentară, sub îndrumarea ofițerilor cu experiență în acțiuni de ducere a luptei.

“Întrebuințarea acestor unități ar trebui făcută numai împreună cu acele unități care participă deja la operațiunea militară specială”, a concluzionat ministrul. 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Anterior, ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, declarase că, în total, vor fi mobilizate aproximativ 300.000 de persoane. Cu toate acestea, în presă au apărut speculații potrivit cărora numărul real al celor mobilizați va fi de circa un milion.

Probabil că, pregătirea personalului mobilizat se desfășoară în regim intensiv. Ținând cont de faptul că acesta este format numai din foști militari, este posibil ca perioada de pregătire să nu depășească două sau trei săptămâni. Acest lucru înseamnă că în perioada imediat următoare, pe front vor apărea primele unități formate în urma procesului de mobilizare parțială.

Sursa: militarynews.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s