Retragerea din Herson – o decizie curioasă a armatei ruse. Singura justificare rezonabilă – atragerea trupelor ucrainene într-o capcană

1

Analiză remnmilitaryblog.com

Miercuri, 09 noiembrie 2022, conducerea armatei ruse și-a anunțat decizia de retragere a trupelor din Regiunea Herson pe malul stâng al Niprului. Motivația oficială s-a referit la pericolul în care s-ar afla trupele ruse pe partea dreaptă a Niprului, care ar putea fi izolate în cazul distrugerii de către armata ucraineană a barajului de la Kahovka.

Punerea în scenă a deciziei

Anunțul de retragere din Herson a fost făcut de partea rusă în cadrul unui show televizat, transmis de postul de televizune al Ministerului rus al Apărării, Zvezda, și de postul național Russia 24. În rolurile principale s-au aflat ministrul rus al apărării, general de armată Serghei Șoigu, aflat la catedră, și comandantul Grupării de forțe întrunite (GFÎ) din zona operației militare speciale (OMS), general de armată Serghei Surovikin, scos la tablă, în fața unei hărți cu situația de pe front, care a fost, bineînțeles blurată.

Potrivit scenariului scenetei, Surovikin a propus, iar Șoigu a aprobat retragerea trupelor, pentru a proteja populația civilă și a salva viețile militarilor ruși, aflați într-un mare pericol.

Evident că o decizie de o asemenea anvergură, care va crea un nou deficit de imagine părții ruse, nu putea fi luată de ministrul apărării și cu atât mai puțin de comandantul GFÎ. Cel mai probabil, demersul a fost cel puțin aprobat anterior de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, dacă nu chiar a fost propus de oficialul de la Kremlin.     

A treia regrupare a trupelor ruse în cadrul operației militare speciale

Practic, retragerea din Herson ar reprezenta a treia “regrupare” a forțelor participante la OMS, după ce acțiuni similare au fost organizate anterior la Kiev și în Regiunea Harkov.

Numai că, de această dată situația este puțin diferită. Dacă în primele două cazuri a fost vorba despre o retragere de pe teritoriul Ucrainei, din două zone care nu sunt vitale pentru interesele strategice ale Federației Ruse, care vizează, în primul rând, republicile din Donbas și regiunile din sudul țării, de această dată vorbim despre renunțarea la teritorii rusești. După cum se știe, Republicile Populare Donețk și Lugansk, împreună cu Regiunile Herson și Zaporojie, au fost integrate recent în Federația Rusă, în urma desfășurării unor referendumuri contestate și nerecunoscute de comunitatea internațională.

Astfel că, militarii ruși nu s-ar retrage “nici în ruptul capului” de pe teritorii proprii, indiferent de pierderile ce ar fi suferite. În aceste condiții, există mari suspiciuni în ceea ce privește scopurile reale vizate de conducerea politico-militară a statului rus prin realizarea acestei manevre. Mai mult ca sigur, mutarea Moscovei ascunde o capcană de anvergură pentru militarii ucraineni. 

Scopul real al retragerii trupelor ruse

Probabil că, partea rusă mizează pe faptul că, după retragerea trupelor ruse, malul drept al Niprului ar fi ocupat rapid de militarii ucraineni, după modelul din Regiunea Harkov. Ulterior, trupele ucrainene, atrase astfel în capcană, ar putea fi “măcelărite”, fie prin utilizarea de arme nucleare tactice, fie prin distrugerea barajului de Kahovka, fie prin folosirea unor alte metode aflate la dispoziția părții ruse.

Trebuie precizat faptul că, anterior, a fost efectuată evacuarea populației civile din această zonă, care a fost mutată și ea pe malul stâng al Niprului, deci nu ar exista niciun impediment pentru punerea în aplicare a unor planuri de distrugere a grupării ucrainene formate pentru ducerea contraofensivei pe direcția Herson.

Dacă aceste lucruri nu se vor întâmpla, iar retragerea trupelor ruse a fost realizată într-adevăr din cauza temerilor prezentate de conducerea Ministerului rus al Apărării, va însemna că “cea de-a doua armată a lumii” se va face de râs în mod definitiv și iremediabil, demonstrându-și incapacitatea de a asigura apărarea teritoriilor cucerite și integrate în urma campaniei declanșate pe 24 februarie anul curent.   

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s