Imagini din satelit arată faptul că trupele ruse construiesc noi fortificații în Regiunea Herson, pe malul stâng al Niprului

foto

În ultimele zile, pe Internet au apărut o serie de imagini din satelit care arată faptul că Forțele Armate ale Federației Ruse sapă și construiesc noi fortificații în Regiunea Herson. Acestea demonstrează că trupele ruse își consolidează pozițiile deținute pe malul stâng al Niprului.

Imaginile din satelit au fost realizate și publicate de compania americană Maxar Technologies, specializată în producția de echipamente de comunicații, servicii de observare a Pământului, radar, produse spațiale și servicii conexe.

Cadrele prezentate arată lucrări genistice de amploare deja efectuate pe timpul construirii liniilor defensive. Sunt construite fortificații în apropierea nodurilor rutiere importante, inclusiv pe drumurile de țară, care sunt concepute pentru a opri Forțele Armate ale Ucrainei în cazul traversării Niprului. În imagini sunt prezentate sisteme de tranșee, poziții pentru artilerie și șanțuri antitanc.

Fortificații similare de câmp au apărut deja și în Regiunea Zaporojie sau în Republica Populară Lugansk. În Regiunea Herson însă, au fost folosite șiruri triple, așezate sub forma tablei de șah de șuvițe triunghiulare din beton armat. 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Amenajarea de fortificații pe malul stâng al Niprului arată faptul că trupele ruse se tem de posibilitatea ca militarii ucraineni să reușească traversarea cursului de apă. Probabil că, partea rusă își consolidează pozițiile din Regiunea Herson, intenționând să rămână în apărare în cursul iernii.

După cum au arătat diverse surse, linii defensive se construiesc atât în nordul Peninsulei Crimeea, cât și în vestul Federației Ruse, la frontiera cu Ucraina, de exemplu în Regiunea Belgorod.

În schimb, în Republica Populară Donețk, trupele ruse au trecut din nou la ofensivă, înregistrând anumite progrese în ultimele zile.

Sursa: topcor.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s