Rusia și-a întărit gruparea de trupe din Republica Belarus cu complexe de apărare antiaeriană Tor-M2

foto

Rusia continuă să transfere personal și tehnică militară în Belarus, crescând treptat gruparea de trupe de pe teritoriul republicii. Ministerul ucrainean al Apărării monitorizează îndeaproape situația, apreciind că o grupare comună de trupe ruso-belarusă ar putea intra pe teritoriul Ucrainei din direcția nord.

De exemplu, cel mai recent transfer de tehnică militară a inclus complexe de rachete antiaeriene de tip Tor-M2. Cel puțin 15 astfel de complexe au ajuns în stația de cale ferată Lesnaya a filialei Brest a Căilor Ferate din Republica Belarus. Eșalonul feroviar a fost format în localitatea Yeisk din Federația Rusă. Potrivit informațiilor deținute de partea ucraineană, stația Lesnaya este folosită în mod activ pentru descărcarea echipamentelor militare rusești sosite în Republica Belarus.

Se presupune că noile complexe de rachete antiaeriene sosite în republică ar putea fi întrebuințate pentru acoperirea obiectivelor militare în care sunt staționate trupele rusești și, într-o eventuală ofensivă, pentru a proteja trupele terestre care avansează, împotriva aviației ucrainene.

Anterior, Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei a informat că Rusia a concentrat pe teritoriul Republicii Belarus aproximativ 9.000 de militari, precum și echipamente militare, inclusiv tancuri, transportoare blindate și piese de artilerie. Acest număr nu este sufucient pentru a desfășura o ofensivă din direcția nordică, dar armata belarusă ar putea să se alăture trupelor rusești. Autoritățile de la Kiev estimează că aproximativ 15.000 de militari din Republica Belarus ar putea coopera cu partea rusă, fiind atrași, în special, de partea financiară a misiunii.

O grupare comună, formată din 25.000 de militari, ar fi capabilă să spargă apărarea construită de Forțele Armate ale Ucrainei la frontiera cu Republica Belarus.

Între timp, Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei este nevoit să mențină forțe semnificative în direcția nord, pe care nu le poate aduce în sprijinul frontului din estul și sudul țării, deși amenințarea din Republica Belarus nu este una iminentă.

Sursa: topwar.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s