Vladimir Putin: 150.000 de militari din cei peste 300.000 de mobilizați se află deja în zona operației militare speciale

foto

Președintele rus, Vladimir Putin, a participat, pe 07.12.2022, la o ședință a Consiliului pentru dezvoltarea societății civile și a drepturilor omului, unde a făcut mai multe declarații privind desfășurarea operației militare speciale din Ucraina.

În primul rând, șeful statului rus a anunțat că aproximativ 150.000 de militari din cei peste 300.000 de mobilizați se află deja în zona operației militare speciale.

“Din cei peste 300.000 de luptători, de apărători ai patriei noastre, 150.000 se află în zona de desfășurare a operațiunilor”, a menționat Vladimir Putin.

Potrivit precizărilor acestuia, din cei 150.000 de militari, aproximativ 77.000 participă direct la îndeplinirea misiunilor de luptă în cadrul unităților și subunităților militare, iar restul se află în linia a doua sau a treia, jucând rolul trupelor de apărare teritorială sau fiind supuși unor antrenamente suplimentare.

“Alți 150.000 de militari, adică aproape jumătate din numărul total al cetățenilor convocați în timpul mobilizării parțiale, se află încă pe terenurile de antrenament și în centrele de pregătire ale Ministerului Apărării, unde continuă să se instruiască. Dacă pot spune așa, aceasta este așa-numita rezervă de luptă”, a subliniat Putin.

Referindu-se la informațiile apărute în ultima perioadă privind iminența desfășurării unui nou val de mobilizare, Vladimir Putin a declarat că discuțiile pe această temă sunt “lipsite de sens”.

“Aproape jumătate dintre cetățenii mobilizați nu au fost trimiși încă în zona operației militare speciale. În aceste condiții, nu are sens să vorbim despre măsuri suplimentare de mobilizare”, a dat asigurări Putin. Potrivit acestuia, “statul și Ministerul Apărării nu simt o astfel de nevoie”.

Între altele, Vladimir Putin a mai precizat că deși operațiunea militară specială este un proces de lungă durată, acesta aduce rezultate serioase pentru Rusia, cum ar fi extinderea teritoriului sau transformării Mării Azov în mare internă.

“În ceea de privește operația militară specială trebuie spus faptul că aceasta ar putea reprezenta un proces lung. Însă acesta aduce și beneficii Rusiei. De exemplu, Marea Azov, pentru care a luptat Petru cel Mare, a devenit mare internă. Cel mai important lucru, însă, sunt oamenii care trăiesc în noile teritorii ale Rusiei. Rezultatele referendumurilor au arătat că populația dorește să fie în Rusia și să se considere parte a acestei lumi, a acestui spațiu, a culturii, tradițiilor și limbii noastre comune. Acesta este cel mai important rezultat. Acum sunt cu noi și este vorba despre milioane de oameni”, a spus Vladimir Putin.

Șeful statului rus a făcut referire și la armele nucleare, subliniind că amenințarea unui război nuclear este în creștere, dar Rusia consideră aceste arme ca pe un mijloc de protecție, ca pe o oportunitate pentru un atac de represalii. “Federația Rusă se va apăra pe sine și pe aliații săi prin toate mijloacele disponibile, dacă va fi necesar”, a declarat Putin.

Liderul de la Kremlin a mai precizat și faptul că naționaliștii din Polonia intenționează să ia teritoriile vestice ale Ucrainei. În acest context, el a menționat că “doar Rusia poate deveni singurul garant al integrității teritoriale a Ucrainei”.

Sursa: iz.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s