Potrivit cotidianului britanic The Guardian, care a fost preluat și de agenția de presă slovacă TASR, ministrul de externe ucrainean, Dmytro Kuleba, a declarat, pe 13.12.2022, că, în pofida unor înfrângeri și probleme militare repetate, forțele ruse vor putea fi capabile să lanseze o ofensivă majoră în Ucraina, până la sfârșitul lunii ianuarie sau începutul lunii februarie anul viitor.
De câteva săptămâni, Rusia continuă să atace ținte civile, în special infrastructura energetică ucraineană.
“Cred că potențialul Rusiei de a lansa o ofensivă, eventual o ofensivă majoră, poate fi restabilit cândva la sfârșitul lunii ianuarie sau începutul lunii februarie 2023. Asta încearcă să facă. Și, desigur, noi încercăm să prevenim acest lucru”, a declarat marți șeful diplomației Ucrainei în fața reporterilor la un adăpost antiaerian din centrul Kievului.
Potrivit acestuia, Moscova încă speră să treacă prin liniile de apărare și să pătrundă mai adânc în teritoriul Ucrainei. El a făcut referiri la mobilizarea militară anunțată în Rusia, la pregătirea noilor recruți și la transferul de arme grele.
Kuleba a adăugat că obiectivele președintelui rus, Vladimir Putin, nu s-au schimbat de la ordinul dat în luna februarie pentru invadarea Ucrainei. Acesta intenționează să cucerească întregul teritoriu ucrainean. Șeful diplomației Ucrainei a îndemnat, așadar, Occidentul să nu asculte “declarațiile goale ale Kremlinului”, care nu dorește pacea, ci o întrerupere a agresiunii, pentru ca mai târziu să o poată continua.