Președintele Zelensky a solicitat oficial Slovaciei transferul avioanelor de vânătoare sovietice de tip MiG-29

foto

Pe 09.02.2023, în cadrul unei întâlniri realizate la summitul UE de la Bruxelles cu premierul slovac, Eduard Heger, președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, a cerut oficial Slovaciei furnizarea de avioane de vânătoare MiG-29, în scopul apărării împotriva agresiunii rusești.

După cum a informat agenția de presă slovacă TASR, prim-ministrul Republicii Slovace i-a răspuns că partea slovacă va face tot posibilul pentru a da curs acestei solicitări.

La summitul extraordinar al UE, Zelensky a susținut mai multe runde de negocieri directe cu premieri și președinți din statele membre, care au fost împărțiți în patru grupuri. Premierul slovac în exercițiu s-a aflat într-un grup din care au mai făcut parte reprezentanți ai Republicii Cehe, Danemarcei, Estoniei, Finlandei și Letoniei.

După încheierea acestor negocieri, Heger a spus că Zelensky i-a informat despre situația actuală din Ucraina, spunând că se așteaptă la o intensificare a ofensivei rusești în următoarele săptămâni.

“A solicitat un sprijin larg. Ne-a abordat în legătură cu aeronavele MiG-29. I-am spus că vom negocia pe plan intern și publicul va fi informat despre rezultatul acestor negocieri”, a explicat Heger.

Potrivit precizărilor sale, va fi necesar, de asemenea, să se negocieze cu Kievul despre detalii suplimentare privind posibilul transfer al acestor echipamente militar.

În același timp, vor fi necesare negocieri și la nivel european, deoarece aeronavele MiG-29 vor fi furnizate de Slovacia în cadrul mecanismului UE, care rambursează cheltuielile pentru furnizarea de echipamente militare Ucrainei.

După cum a declarat Heger, orice ajutor în favoarea Ucrainei este în interesul național al Slovaciei și în interesul securității europene.

Întrebat când ar putea avea loc livrarea avioanelor, Heger a spus că acest lucru va fi stabilit în urma negocierilor. El l-a informat deja pe ministrul slovac al apărării, Jaroslav Naď, despre solicitarea lui Zelensky și a subliniat că Guvernul slovac este interesat să încheie negocierile cât mai repede posibil.

Heger a mai declarat că Zelensky le-a cerut și liderilor celorlalte țări care se aflau în acest grup aprovizionarea cu echipamente militare, în funcție de ceea ce poate oferi fiecare țară. Era foarte interesat de echipamentele militare grele și, de asemenea, de muniție, care este insuficientă pe câmpurile de luptă.

“El a spus foarte clar că are nevoie de arme și muniții care să poată proteja orașele ucrainene aflate sub asediul trupelor ruse”, a concluzionat Heger. 

Comentariu remnmilitaryblog.com: La sfârșitul lunii august 2022, Forțele Aeriene ale Slovaciei au retras din serviciul operativ o escadrilă de avioane de vânătoare de tip MiG-29.

În perspectivă, acestea vor fi înlocuite cu avioane de vânătoare americane F-16, pentru achiziționarea cărora între părți a fost încheiat deja un contract corespunzător.

Până la primirea noilor aeronave, spațiul aerian slovac este apărat de avioane de vânătoare din Cehia și Polonia. Recent, Ungaria și-a exprimat interesul pentru participarea la misiunile de poliție aeriană din spațiul aerian slovac.

Surse: teraz.sk, tass.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s