Ucraina a fost lovită din nou cu 32 de rachete de croazieră. Dintre acestea, 16 ar fi fost interceptate

foto

Potrivit reprezentanților militari ai Ucrainei, pe 16.02.2023, trupele ruse au efectuat un nou atac masiv cu rachete de croazieră asupra unor ținte de pe teritoriul ucrainean, care a fost precedat, ca de obicei, de lovituri cu drone. Pe lângă obiectivele militare și elementele infrastructurii critice, atacurile au vizat cu precădere mijloace de apărare antiaeriană și radare, ceea ce indică pregătirea unor atacuri aeriene de amploare.

După cum a declarat purtătorul de cuvânt al Comandamentului Aerian din cadrul Forțelor Armate ale Ucrainei, colonelul Yuriy Ignat, apărarea antiaeriană ucraineană nu a avut timp să se adapteze la noile tactici ale utilizării de către Rusia a dronelor kamikaze și a rachetelor de croazieră, deoarece acestea au fost schimbate din nou. Astfel, potrivit părții ucrainene, atacul rusesc executat în noaptea de miercuri spre joi nu a decurs deloc conform așteptărilor Kievului.

În timp ce anterior rușii au lansat drone kamikaze de producție iraniană pe timp de noapte (în Ucraina le numesc “șahuri”, indiferent de model), iar dimineața rachete de croazieră, de data aceasta nu ar fi existat drone, iar loviturile nocturne ar fi început imediat cu utilizarea rachetelor.

“Inamicul folosea de obicei șahuri pentru a ne verifica apărarea antiaeriană și pentru a corecta un posibil atac cu rachete de dimineață. De data aceasta am văzut un atac de noapte fără șahuri, rachetele fiind lansate direct”, a precizat Ignat.

Informațiile venite între timp de la partea rusă arată faptul că lucrurile nu stau chiar așa cum au fost prezentate de armata ucraineană. Reprezentanții ruși afirmă că în cursul serii și al nopții a existat un atac cu drone kamikaze. Exploziile provocate de acestea au fost semnalate în Regiunile Lvov, Poltava, Zaporojie, Cherkasy, Odesa, Sumy, Nikolaev și Dnepropetrovsk.

Apărarea antiaeriană al Ucrainei a încercat pe timpul nopții să respingă atacul dronelor kamikaze și al rachetelor rusești. Însă, după câte se pare, majoritatea rachetelor s-au dovedit a fi momeli. Acestea au fost folosite pentru a deschide locațiile instalațiilor ucrainene de apărare antiaeriană.

Șeful Biroului prezidențial al Ucrainei, Andriy Yermak, a declarat că rachetele folosite în atacul din 16 februarie au atins ținte din nordul și vestul Ucrainei, iar infrastructura din Regiunile Dnepropetrovsk și Kirovograd a fost, de asemenea, lovită.

La rândul lor, experții militari ruși au evidențiat câteva caracteristici ale atacului de astăzi asupra instalațiilor militare ucrainene.

În primul rând, atacul a fost efectuat pe timp de noapte. În al doilea rând, lovitura cu rachete a fost precedată de cercetarea aeriană cu drone și baloane, care a implicat folosirea activă a sistemelor de apărare antiaeriană ale Ucrainei. În acest fel, acestea și-au demascat pozițiile și au consumat inutil muniția. Ca urmare, s-a reușit dirijarea rachetelor de croazieră în timpul loviturii de noapte, deoarece operatorii ruși știau deja locațiile aproximative ale apărării antiaeriene ucrainene.

Loviturile au fost executate punctual, cunoscându-se cu exactitate coordonatele țintelor. La Kiev, se presupune că cineva le transmite informații relevante rușilor.

Potrivit Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, în cursul nopții, Rusia a lansat 32 de rachete de croazieră asupra teritoriului ucrainean, din care au fost doborâte 16. De asemenea, apărarea antiaeriană a Ucrainei a reușit să doboare cinci drone.

Din informațiile apărute pe rețelele de socializare rezultă faptul că militarii ucraineni au doborât 14 rachete de croazieră de tip H-101, H-555 și Kalibr, precum și două rachete de tip H-59.  

Surse: topwar.ru, topcor.ru, twitter.com.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s