Un elicopter rusesc de tip Mi-28 s-a prăbușit în nordul Peninsulei Crimeea. Ambii piloți ai aeronavei și-au pierdut viața

foto

Ministerul rus al Apărării a anunțat, pe 12.05.2023, că un elicopter militar de tip Mi-28 s-a prăbușit în raionul Dzhankoy din Peninsula Crimeea, în timpul executării unui zbor de antrenament.

“Pe 12 mai 2023, la ora 15:42 (ora Moscovei), un elicopter Mi-28 s-a prăbușit în timp ce efectua un zbor de antrenament în raionul Dzhankoy din Republica Crimeea. Zborul a fost efectuat fără muniție la bord. La sol nu există pagube, dar ambii piloți ai elicopterului și-au pierdut viața”, se arată înt-un comunicat de presă al ministerului, preluat de agenția Tass.

Potrivit precizărilor reprezentanților Ministerul rus al Apărării, analizele preliminare arată că o posibilă cauză a incidentului este reprezentată de o problemă tehnică. La locul accidentului a fost trimisă o comisie a Comandamentului Principal al Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse pentru a clarifica toate cauzele și circumstanțele acestuia.

Mi-28N (Produs 294, vânător de noapte, Havoc-B în clasificare NATO) este un elicopter de atac de producție rusească. Acesta a fost dezvoltat în anii 1990 de către proiectanții fabricii de elicoptere M. L. Mil din Moscova (acum parte a holdingului Elicopterele Rusiei). Aparatul de zbor este o versiune a elicopterului de atac sovietic Mi-28, creat în anii 1980, dar care nu a fost pus niciodată în funcțiune. 

Comentariu remnmilitaryblog.com: Foarte probabil, elicopterul de tip Mi-28N aparține Regimentului 39 Elicoptere dislocat pe aerodromul din Dzhankoy. Unitatea face parte din Divizia 27 Aviație Mixtă – Belbek a Armatei 4 Forțe Aeriene și Apărare Antiaeriană – Rostov pe Don a Regiunii Militare Sud.

Regimentul este structurat în trei escadrile de aviație, dotate cu elicoptere de tip Mi-35M, Ka-52, Mi-28N și Mi-8AMTȘ.

Potrivit surselor publice, în înzestrarea regimentului se aflau cel puțin patru elicoptere de asalt de tip Mi-28N.

Surse din Peninsula Crimeea arată că elicopterul Mi-28N s-a prăbușit în raionul localității Svetloe de lângă Dzhankoy.

Surse: tass.ru, topwar.ru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s