
Cotidianul rus Izvestia a informat, pe 27.01.2021, că, în Regiunea Militară Sud, va fi formată o brigadă dotată cu cele mai recente sisteme de rachete antiaeriene Buk-M3 și Buk-M2. Noua unitate va deveni parte a uneia dintre armatele de arme întrunite. Sistemul de rachete antiaeriene Buk-M3 a primit deja în armată denumirea de tun antiaerian. Acesta este capabil să doboare ținte la distanțe de până 70 de kilometri și să respingă atacuri masive cu rachete de croazieră. Potrivit experților ruși, brigada va deveni o rezervă mobilă. Aceasta va proteja nu numai spațiul aerian din sudul Rusiei, ci, dacă va fi necesar, va putea fi dislocată rapid în Crimeea sau pe direcția vest.
Citește mai mult »